Prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte, a doborât de opt ori recordul lumii la această disciplină.
Ascensiunea Mihaelei Melinte a început în 1997, o dată cu câştigarea medaliei de aur la Campionatul Mondial Univer-sitar. În cei trei ani care au urmat, a dominat scena atletismu-lui internaţional câştigând titlul european în 1998 şi pe cel mondial în 1999. Până în 2000, a aruncat ciocanul din ce în ce mai departe, doborând record după record, şi şi-a câştigat statutul de principală favorită la aurul olimpic de la Sydney.
Din păcate, Mihaela Melinte a fost învinsă în 2000 de un extrem de controversat scandal de dopaj izbucnit la Antipozi, în timpul Jocurilor Olimpice. Acuzată că a consumat substanţe interzise Mihaela Melinte a fost pe punctul de a se sinucide. A reuşit să depăşească momentul şi a lup-tat pentru a-şi demonstra nevinovăţia, dar judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au declarat-o dopată, în ciuda faptului că s-au descoperit nu mai puţin de 13 vicii de procedură la analizele din buletinul emis de laboratorul care a lucrat probele. După expirarea pe-rioa-dei de suspendare, atleta a continuat să lupte să revină în prim-planul disciplinei care a consacrat-o, dar, cu psihicul la pă-mânt, toate tentativele ei au eşuat.
Ai scris istorie în atletismul românesc, dar te-ai retras din activitatea competiţională fără să fi reuşit să mai obţii un rezultat semnificativ. Cum a fost posibil?
Într-adevăr mă pot mândri cu faptul că am fost prima şi deocamdată sunt singura senioară campioană mondială la aruncarea ciocanului din istoria atletismului românesc. Până în 2009, când m-am retras din ac-ti-vitate, am luptat să redevin ceea ce am fost înainte de 2000, dar nu am reuşit. Am vrut să mă retrag în glorie, să demonstrez întregii lumi că mi s-a făcut o uriaşă nedreptate atunci când am fost declarată dopată, dar cu cât mi-am dorit mai mult să obţin rezultatele de altă dată, cu atât blocajul a fost mai mare. Pur şi simplu nu mai reuşeam să-mi coordonez miş-cările, nu îmi ieşeau paşii, nu aruncam când trebuie şi multe altele. Ceva din interior parcă nu mă lăsa să fac ceea ce ştiu eu mai bine. Subconştientul a lucrat împotriva performanţelor mele, dar eu am forţat, iar consecinţele au fost, din păcate, doar un lung şir de accidentări. Nici nu apucam bine să revin că mă accidentam din nou.
Este adevărat că ai vrut să te sinucizi la Sidney, după ce crainicul stadionului a anunţat că trebuie să părăseşti arena pentru că ai fost descalificată?
A fost un şoc foarte puternic atunci. Nu am mai vrut să văd pe nimeni. Mi-a venit să plec să mă arunc în Ocean. Era însă greu de plecat din campusul olimpic şi, în plus, erau toţi pe lângă mine. De fapt, prietenia şi încrederea celor din jur mi-au dat puterea să merg mai departe. M-a măcinat însă ani de zile gândul că am fost condamnată fără să fiu vinovată. Atunci, imediat, am vrut să mă retrag, dar cei din jur m-au convins că e bine să continui.
Acum ţi-ai revenit complet din punct de vedere psihic?
Da. Practic, şapte ani am fost obsedată să revin pe podium. Poate că aş fi reuşit cu un psiholog lângă mine. Apoi, din 2007, când am început să-mi revin psihic, era prea târziu, pentru că vârsta începuse să-şi spună cuvântul asupra formei mele fizice. Genunchii erau duşi şi chiar dacă voiam să continui, pur şi simplu nu mă mai ţineau picioarele.
După atâtea suferinţe şi frustrări, regreţi că ai făcut sport de performanţă?
În nici un caz. În primul rând, nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când urci pe prima treaptă a podiumului. Apoi competiţia în sine m-a format pentru viaţă. Este adevărat că am avut multe accidentări şi am rămas şi cu unele dureri la picioare şi spate, dar sunt o mulţime de oameni care n-au făcut sport de performanţă şi sunt încercaţi de suferinţe similare.
Cum este viaţa de antrenoare?
Nu este ceea ce mi-am dorit, trebuie să recunosc. Niciodată n-am avut răbdare. Explic o dată, de două ori, dar dacă văd că elevii mei nu sunt receptivi şi nu dau semne că ar înţelege ce vreau să spun, deja mă enervează foarte tare. Involuntar, îmi vin în minte anii mei de început când prindeam din zbor toate sfaturile.
Apropo de debutul tău. Cum de ai ales o disciplină atât de grea?
Începusem atletismul cu aruncarea greutăţii şi discului. Din când în când mai aruncam, pen-tru amuzament, şi cu ciocanul cu care se antrenau băieţii, care cântăreşte 5 kg. La vreo doi ani s-a introdus şi la fete proba de aruncarea ciocanului, dar bile-le aveau o greutate mai mică, de doar 4 kg. Mi-a mers din ce în ce mai bine şi, încurajată de performanţele rapide pe care le-am înregistrat, m-am specializat în această disciplină.
Revenind la antrenorat, a început să-ţi placă să lucrezi cu începătorii?
Acum antrenez copii la Bacău, iar în acest an am obţinut şi primele trofee naţionale: două medalii de bronz, una la greutate fete, juniori II, şi una, la aruncarea ciocanului la juniori I masculin. Responsabilitatea este mult mai mare decât atunci când eram sportivă, dar satisfacţia este mare.
Ai mai făcut sport după ce ai renunţat la activitatea competiţională?
Trebuie să recunosc că m-am lenevit un pic şi nu prea mai fac mişcare.
Nu îţi este teamă că o să iei proporţii, mai ales că acum te pregăteşti să devii şi mamă?
Nu m-am îngrăşat după ce m‑am lăsat de performanţă, dar niciodadă nu am fost vreo silfidă. Acum, pentru că aştept un copil, cu siguranţă că voi creşte şi în greutate, dar nu îmi fac probleme. Mă gândesc să fie sănătos copilul, mai ales că tot auzi în stânga şi-n dreapta că s-au întâmplat o grămadă de nenorociri.
Ai fost tentată să pleci din ţară după ce ai încheiat activitatea competiţională?
Aş fi putut să plec să antrenez ori-unde, dar prietenul meu este din Bacău şi am preferat să rămân lângă el. Ne-am cunoscut pe internet anul trecut. Am corespondat pe messenger o perioa-dă şi după şase luni ne‑am întâlnit. De atunci suntem împreună şi ne este foarte bine în Bacău.
A ştiut că eşti o vedetă a sportului românesc?
La început nu. A aflat după o vreme destul de îndelungată, când a făcut legătura între mine ca persoană şi numele meu.
Îţi place noua ta viaţă?
Foarte mult. Este mai liniştită şi abia aştept să se nască copilul. Poate că ar fi fost mai bine să mă fi retras mai devreme. Acum poate aş fi avut copil de şcoală.
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Când am cucerit titlul mondial în 1999 la Sevilla, în Spania. După concurs am ieşit cu prietenii la o terasă şi toţi erau atât de fericiţi de parcă fiecare ar fi cucerit câte o medalie de aur. Parcă bucuria mea a fost multiplicată de zeci de ori, iar sentimentul de împlinire a fost de ne-
descris.
Care este cel mai mare regret?
Că am continuat să fac sport şi după 2000. Ar fi trebuit să mă las, să nu mă mai chinui atâţia ani degeaba. N-aş mai fi avut atâtea probleme de sănătate şi mi-aş fi făcut viaţa mai de tânără.
O dorinţă încă nerealizată?
Înainte îmi doream copil, acum, că o să-l am, îmi doresc să fie sănătos.
De ce te temi cel mai mult în viaţă?
Acum nu mă mai tem de nimic. Când eram sportivă mă temeam că nu o să reuşesc să revin la forma din 2000 şi aşa s-a şi întâmplat.
Ce ai lua dacă ai pleca pe o insulă pustie?
În primul rând copilul şi apoi cred că l-aş lua şi pe viitorul meu soţ să aibă grijă de noi să ne aducă de mâncare şi să ne ferească de rele.
Care este ultima carte pe care ai citit-o?
Recunosc că în ultima vreme n-am mai citit nimic. Practic, am un program extrem de încărcat şi sunt foarte obosită. De când nu mai stau cu părinţii trebuie esă mă achit şi de îndatoririle mele de viitoare soţie şi mamă.
Cine ţi-a fost model în carieră?
Lidvinov (n.r. – Sergej Lidvinov, dublu campion olimpic şi multiplu campion mondial şi european reprezentând URSS). Avea o tehnică impresionantă. Dădea cu patru piruete şi avea o viteză infernală. Am vrut să-l copiez, dar n-am reuşit, aşa că mi-am făcut tehnica mea.
1. 8 RECORDURI MONDIALE
A doborât în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor.
2. DOI ANI
A fost suspendată pentru că a fost găsită vinovată de a fi folosit substanţe interzise.
3. 2009
Anul în care s-a retras, abandonând lupta de a părăsi activitatea competiţională în glorie.
4. 6 MEDALII DE AUR
A cucerit din 1997 până în 1999, cele mai strălucitoare fiind cea europeană (1998) şi cea mondială (1999).
5. DUBLĂ DE BRONZ
Locurile 3 la finala mondială atletică (2003) şi la Jocurile Francofone (2005), cele mai bune performanţe obţinute după 2000.
