18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialKofi Annan, incriminat

Kofi Annan, incriminat

Comisia independenta care ancheteaza acuzatiile de coruptie din cadrul programului umanitar “Petrol contra hrana”, derulat de Organizatia Natiunilor Unite (ONU) in Irak, in timpul regimului lui Saddam Hussein, examineaza doua scrisori in format electronic care sugereaza ca secretarul general al ONU, Kofi Annan, stia mai mult decat se credea pana acum despre contractul atribuit de Natiunile Unite societatii elvetiene Cotecna, unde a lucrat fiul sau, Kojo Annan, relateaza AFP.
Intr-unul din cele doua e-mail-uri, care erau necunoscute pana acum si care sunt examinate de Comisie “in regim de urgenta”, Michael Wilson, vicepresedinte al Cotecna Inspections in decembrie 1998, evoca o scurta discutie cu secretarul general al ONU si “anturajul” acestuia. Potrivit documentului lui Wilson, in cursul unei reuniuni desfasurate la Paris la finele anului 1998 cu privire la candidatura Cotecna pentru obtinerea unui contract in valoare de zece milioane de dolari, in cadrul programului “Petrol contra hrana”, Kofi Annan i-ar fi spus ca se poate bizui pe sprijinul sau. De asemenea, “scrisoarea” face referire la un nume, “Ka”, care i-ar fi contactat pe mai multi lideri africani in cursul reuniunii de la Paris si care ar putea fi un apelativ al lui Kojo Annan, pe atunci consultant la Cotecna.
Al doilea e-mail, trimis de Wilson in aceeasi zi de 4 decembrie 1998, la numai cateva minute dupa primul, demonstreaza optimismul acestuia cu privire la atribuirea contractului, datorita “lobby-ului discret, dar eficient” al Cotecna in mediile newyorkeze.
Purtatorul de cuvant al lui Kofi Annan, Fred Eckhard, a confirmat ca acesta se afla la Paris, la respectiva reuniune, dar a spus ca nu-si aduce aminte de conversatia cu Wilson. “Am spus clar ca, dupa ce am revazut documentele privind calatoria respectiva, nu am gasit nici o referire la Michael Wilson. Nici organizatorul deplasarii nu-si aduce aminte de Wilson si nici secretarul general nu-si aminteste sa fi avut vreo intalnire cu Wilson”, a declarat Eckhard. Mai mult, Eckhard a subliniat ca Annan nici “nu stia ca firma Cotecna incerca sa obtina un contract”. De asemenea, ONU a negat informatia potrivit careia Annan ar fi fost la curent cu eforturile depuse de Cotecna pentru a obtine un contract in Irak.
Intr-un raport provizoriu, comisia independenta de ancheta l-a declarat nevinovat pe Kofi Annan in ceea ce priveste implicarea acestuia in acordarea firmei Cotecna a contractului de inspectie a produselor trimise in Irak in cadrul programului “Petrol contra hrana”. Raportul final urmeaza a fi publicat insa peste cateva luni.

Cele mai citite

Regulamentul privind industria „zero net” face ca UE să devină căminul producției de tehnologii curate

Regulamentului privind industria „zero net” (RIZN) a fost adoptată în ședința de astăzi, 27 mai, în cadrul întâlnirii Comisiei Europene. Noul regulament ar urma să...

Fostul mare jucător de handbal masculin s-a stins din viață. Ștefan Birtalan avea 75 de ani

Fostul mare jucător de handbal, Ștefan Birtalan, dublu campion mondial și medaliat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, a decedat la vârsta de 75...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă