18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialKerry: Alegerile prezidențiale din Siria, ”o înșelătorie”

Kerry: Alegerile prezidențiale din Siria, ”o înșelătorie”

Secretarul de Stat american John Kerry avertizează că alegerile prezidenţiale programate în Siria în 3 iunie, care cel mai probabil vor fi câştigate de preşedintele contestat Bashar al-Assad, sunt "o farsă, o insultă şi o înşelătorie”, relatează AFP, conform Mediafax.

"Suntem de acord să spunem că alegerile organizate de Bashar al-Assad sunt o farsă, o insultă, o înşelătorie", a subliniat John Kerry, care a participat la Londra la reuniunea Grupului Prietenii Siriei.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului este estimat la cel puţin 150.000 de morţi.

Cele mai citite

Tribunalul București suspendă executarea sentinței din dosarul Dan Voiculescu-Institutul de Cercetări Alimentare

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...
Ultima oră
Pe aceeași temă