15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialJandarmul care a fost ucis la Sibiu va fi înmormântat sâmbătă cu...

Jandarmul care a fost ucis la Sibiu va fi înmormântat sâmbătă cu onoruri militare

Jandarmul care a fost ucis cu cinci lovituri de cuţit la Sibiu va fi înmormântat, sâmbătă, cu onoruri militare, a declarat, joi, purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, a spus că jandarmul ucis va fi înmormântat sâmbătă, slujba urmând să fie oficiată de preoţi militari.

“Colegul nostru va fi înmormântat cu onoruri militare. La ora 12.00 se va pleca de la capela unde este depus trupul, de pe strada Mihai Viteazu. Deplasarea se va face pe jos, iar carul mortuar va fi condus de forţele Jandarmeriei, în uniforme. Slujba va fi oficiată, de asemenea, de preoţi militari şi va fi scos drapelul de luptă”, a spus Costea.

În judeţul Sibiu, drapelul de luptă a fost scos ultima dată anul trecut, în luna octombrie, când un poliţist, Lucian Gancea, a murit în urma unui accident rutier petrecut în timp ce el era în misiune.

Jandarmul Marius Andrei Paliuc, în vârstă de 35 de ani, care asigura paza Consulatului German din Sibiu a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, iar anchetatorii au stabilit că el a fost ucis, fiind înjunghiat.

Miercuri dimineaţă, jurul orei 06.45, Jandarmeria Sibiu a fost anunţată de către reprezentanţii ISU că un subofiţer de Jandarmerie este decedat lângă ghereta unde îşi desfăşura misiunea de pază şi protecţie instituţională de la Consulatul German din Sibiu.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu, Ovidiu Luca, declara că bărbatul a fost găsit pe burtă, înconjurat de trei bălţi de sânge, iar în momentul în care a fost întors, în prezenţa poliţiştilor, s-a constatat că avea plăgi înjunghiate, fără ca la faţa locului să fie găsită vreo armă albă.

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general maior dr. Gavrilă Pop, declara, miercuri seară, că a mers la Sibiu pentru a se asigura că sunt depuse toate eforturile pentru a găsi vinovatul sau vinovaţii în cazul uciderii jandarmului.

Întrebat dacă au existat deficienţe în cazul jandarmului înjunghiat, Pop a răspuns negativ. “Din tot ceea ce a rezultat din discuţia pe care am avut-o cu cei implicaţi, este vorba de un act de o violenţă deosebită, care nu are nimic de-a face cu executarea serviciului”, declara inspectorul general al Jandarmeriei Române.

Anchetatorii iau în calcul mai multe variante în cazul jandarmului ucis cu cinci lovituri de cuţit la Sibiu, una dintre ele fiind o crimă comisă din răzbunare, procurorul de caz spunând că, cel mai probabil, jandarmul îşi cunoştea agresorul.

Jandarmul ucis, Marius Andrei Paliuc, în vârstă de 35 de ani, era angajat la IJJ Sibiu din decembrie 2005, primind calificative bune în toţi anii de activitate.

Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă