29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialIrak. Rafinărie atacată de jihadiști

Irak. Rafinărie atacată de jihadiști

Combatanţi jihadişti au lansat, miercuri dimineaţa, un asalt asupra principalei rafinării de petrol din Irak, situată la nord de Bagdad, iar lupte erau în curs, au anunţat un oficial şi un angajat al instalaţiei, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Rebeli au reuşit să pătrundă în rafinăria de la Baiji, în provincia Salaheddine, iar forţele de securitate apără rafinăria şi încearcă să-i respingă, a declarat oficialul. Confruntările au izbucnit către ora locală 4.00 (4.00, ora României).

Unele rezervoare au luat foc în incinta rafinăriei, situate la 200 de kilometri nord de Bagdad, potrivit aceleiaşi surse. Un angajat a declarat că membri ai forţelor de securitate au fost ucişi sau răniţi în confruntări, iar angajaţii prezenţi au fugit.

Oficiali au declarat marţi pentru AFP că rafinăria a fost închisă, iar mai mulţi angajaţi au fost evacuaţi din cauza ofensivei jihadiştilor, care au preluat controlul asupra unor porţiuni importante din nordul, estul şi vestul ţării, de la începutul ofensivei pe care au declanşat-o pe 9 iunie.

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...

Primăria Sectorului 6 construiește un spital de 145 de milioane de euro

Primăria Sectorului 6 al Capitalei a semnat un acord de împrumut pe baza căruia va construi un spital de 145,8 milioane de euro. Acordul semnat...
Ultima oră
Pe aceeași temă