14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialIncident aviatic misterios cu un avion american

Incident aviatic misterios cu un avion american

 Un avion civil cu aproximativ o sută de pasageri la bord plecat de la baza militară americană din Bagram, în Afganistan, cu destinaţia Dubai a fost reorientat, vineri, către Iran, unde a rămas câteva ore, după care şi-a reluat cursa, a anunţat diplomaţia americană, relatează Mediafax.

"A existat o problemă la planul de zbor al avionului", a explicat ea pentru CNN. "Este vorba de o simplă problemă administrativă. Nimic altceva", a precizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf.

Un alt oficial din cadrul Departamentului de Stat a invocat, cu puţin timp mai înainte, un "motiv de natură administrativă" pentru a justifica reorientarea aparatului de zbor şi a dezminţi informaţii apărute în presă potrivit cărora avionul aparţinând companiei Fly Dubai a fost constrâns de forţele armate iraniene să aterizeze în Iran.

Oficiali ai administraţiei americane au explicat că avionul civil transporta aproximativ o sută de persoane, între care cetăţeni americani şi angajaţi străini care lucrează la baza militară americană de la Bagram, în apropiere de Kabul, în Afganistan.

Ei nu au fost în măsură să spună dacă militari americani se aflau printre pasageri.

Statele Unite şi Iranul nu mai întreţin relaţii diplomatice din anii 1980 şi au numeroase dispute. Dar cele două ţări au început de un an un proces de apropiere, cu scopul de a ajunge la un acord în programul nuclear al Teheranului.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Natalia Iocsak, prima femeie care a câștigat o etapă din Campionatul Național de Drift

Băimăreanca Natalia Iocsak a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc în weekend la Arena Națională din Capitală, devenind...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă