33.1 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăSpecialÎn Mamaia, ca în Las Vegas

În Mamaia, ca în Las Vegas

Turiştii care vor veni în Mamaia se vor putea căsători aici. În staţiune urmează să fie construite două capele, după ce Arhiepiscopia Tomisului a primit drept de folosinţă asupra a două terenuri în suprafaţă totală de peste 700 de metri pătraţi, prin decizia consilierilor locali. Primul teren are o suprafaţă de 270 de metri pătraţi şi este situat în zona Hotelului Mercur Minerva, iar cel de-al doilea are 443 de metri pătraţi şi se află în zona Hotel Perla. În cazul în care construcţia nu este realizată în termen de doi ani, terenul va reveni la municipalitate, se arată în hotărârea Consiliului Local Municipal. Primarul Radu Mazăre a anunţat, la finalul şedinţei, că pe aceste terenuri vor fi construite două capele unde se vor putea căsători atât constănţenii, cât şi turiştii. ”Ce are credinţa şi Dumnezeu şi lucrurile bune pe care le faci cu distracţia şi plaja? Înalt Prea Sfântul m-a rugat, sunt multe solicitări, pentru noi nu-i nimic deosebit că mergem la biserică, iar cei care se căsătoresc, se căsătoresc undeva la malul mării. Pentru alţii din ţară e un lucru deosebit şi pot să-şi cupleze căsătoria, mersul la biserică, nunta cu petrecutul la mare, ori eu vreau să ofer tot ce este şi se poate oferi de la… până la…”, a declarat Radu Mazăre, la finalul şedinţei Consiliului Local. Totuşi, primarul crede că la capelele din Mamaia nu ar trebui oficiate şi slujbe de înmormântare deoarece nu consideră că este potrivit “să umbli cu mortul” printre carele alegorice. ”Asta o să discut cu Înalt Prea Sfântul. Nu cred că este potrivit ca printre carele alegorice să umblii cu mortul, o să fie în oraş, dar momente de bucurie şi de veselie se pot face fără probleme”, a explicat Radu Mazăre. El a recunoscut că nu obişnuieşte să meargă la biserică, spunând că în faţa lui Dumnezeu este mai important ceea ce faci pentru semenii tăi decât “să mergi des la biserică şi să faci cruci”.

În luna iulie a acestui an, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat Primăriei Constanţa atribuirea de terenuri pentru construcţia unor capele în Mamaia, motivând că există numeroase cereri din partea oamenilor pentru cununii şi botezuri în această staţiune.

 

 

Cele mai citite

Ionuț Stroe(PNL): George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1!

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă joi că George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1!, în ciuda zbaterilor politice şi...

Rareș Bogdan nu mai e singurul care afișează AUR la Bruxelles

Ilustrație: Marian Avramescu Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan nu va mai fi singurul cu AUR mult la mână, dintre românii din Parlamentul...

NATO poate mobiliza rapid 300000 de soldați ai statelor membre

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă