32.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăInternaționalLiderii G7 au ajuns la un acord politic pentru a oferi Ucrainei...

Liderii G7 au ajuns la un acord politic pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate

Liderii statelor din G7, reuniţi joi în Italia, au ajuns la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, a anunţat un responsabil al preşedinţiei SUA, potrivit AFP, anunță Agerpres.

„Avem un acord politic la cel mai înalt nivel (…) şi 50 de miliarde de dolari vor fi destinaţi Ucrainei”, a spus responsabilul american, care a cerut să nu fie precizat.

Acest credit de 50 de miliarde de dolari pentru Kiev va fi garantat astfel cu veniturile din dobânzile generate de cele circa 300 de miliarde de euro active ruseşti îngheţate în statele G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA), venituri estimate la aproximativ 3 miliarde de euro pe an.

„Este vorba despre un împrumut solidar”, dar principalul finanţator al acestuia va fi SUA, a mai spus acelaşi responsabil american.

Statele UE au ajuns luna trecută la un acord ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia în Ucraina să fie folosite pentru finanţarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, decizie catalogată de Moscova drept „furt” şi „banditism”, Rusia considerând că aceasta va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.

Statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 185 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active. Restul activelor ruseşti îngheţate în afara UE se află în special în SUA, Japonia, Regatul Unit şi Elveţia.

Statele occidentale ar dori confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. Însă o asemenea măsură, cerută şi de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedelor ţărilor occidentale, plus că Moscova a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.

De altfel, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat joi, înaintea anunţului oficialului american citat mai sus, că încercările Occidentului de a-şi însuşi veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate sunt ilegale şi vor conduce la un răspuns dureros din partea Moscovei. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă