24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialGrijile zilei, dacă aş lucra la Oltchim

Grijile zilei, dacă aş lucra la Oltchim

Eşecul privatizării Oltchim este departe de a pune punct acestei afaceri, care s-a transformat peste noapte într-o operaţiune mediatică şi electorală fără precedent. Şi asta, nu pentru că Dan Diaconescu şi Victor Ponta intenţionează ca, de acum, să mute circul şi disputa în instanţă, ci pentru că, între o primă privatizare eşuată şi o a doua pe care Guvernul o are în vedere, dar la o dată încă neprecizată, situaţia continuă să se agraveze.

Cifrele arată clar că Oltchim este o gaură neagră şi, oricum ai lua-o, minus cu minus nu are cum să dea vreodată plus.

La asta se mai adaugă faptul că acţionarul majoritar, adică statul român, nu are nici acum o strategie coerentă cu privire la cazul Oltchim, în particular, sau la sectorul petrochimic, în general.

În plus, resursele de care dispune bugetul naţional sunt mai mult decât limitate. Cu toate astea, tot statului îi revine responsabilitatea ca, până când situaţia Oltchim va fi tranşată într-un fel sau altul, să pompeze bani în acest sac tot mai fără fund.

Şi va fi vorba de mulţi bani. Între abia eşuata privatizare şi reluarea ei, datoriile Oltchim vor creşte cu fiecare zi, pierderile cotidiene cifrându-se deja la câteva sute de mii de lei. Apoi, există o responsabilitate şi faţă de angajaţi, cărora politicienii, intraţi deja în campanie electorală, evită să le spună purul adevăr, anume că, şi dacă se va găsi un cumpărător pentru Oltchim, sunt şanse mari ca unitatea să fie vizată de o gamă largă de restructurări, inclusiv de personal. Iar dacă nu se va privatiza şi statul are de gând să administreze combinatul la fel ca până acum, dezastrul va fi unul total. Dar, nu-i aşa?, veştile proaste, după alegeri!

Însă şi până atunci soarta acestor oameni stă sub o zodie nefastă. Cel mai probabil, vor rămâne luni de zile fără plata salariilor la zi. Chiar ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a admis luni, indirect, că pârghiile guvernamentale prin care pot fi acordate ajutoare pentru angajaţi nu sunt nici numeroase, nici foarte eficiente.

Pentru ei, cei de la Râmnicu Vâlcea, singura şansă ar mai putea veni dinspre faptul că Oltchim a devenit o mare miză electorală şi, din acest motiv, este de aşteptat ca Executivul să se dea peste cap pentru a găsi soluţii de avarie, convenabile electoral, până pe 9 decembrie.

Dacă aş fi angajat la Oltchim, zilele astea aş mai fi atent doar la ceea ce nu spun public premierul, ministrul Economiei, Dan Diaconescu şi directorii din combinat.  

Cele mai citite

Anunț al ANPC cu privirea la achiziționarea jucăriilor pentru copii

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis un mesaj important pe rețelele sociale, sâmbătă, subliniind necesitatea achiziționării jucăriilor...

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...

Gheorghe Hagi, nostalgic înainte de meciul de “ADIO” al “Generației de Aur”: “Timpul s-a scurs, au trecut ani mulţi… “

Gheorghe Hagi, legendă a fotbalului românesc și fost căpitan al primei reprezentative de fotbal a României, a făcut declarații emoționante sâmbătă, în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă