24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialGrecia: Preşedintele Parlamentului s-a SUSPENDAT din funcţie - vezi de ce

Grecia: Preşedintele Parlamentului s-a SUSPENDAT din funcţie – vezi de ce

Preşedintele Parlamentului grec a anunţat, luni, că se suspendă temporar din funcţie în aşteptarea rezultatelor unei anchete demarate împotriva sa şi a mai multor oameni politici în legătură cu acuzaţii de spălare de bani, relatează AFP,citată de Mediafax.

Preşedintele Parlamentului, Evangelos Meimarakis, “le va cere adjuncţilor săi să îl înlocuiască temporar până când rezultatul anchetei va fi dat publicităţii”, precizează un comunicat al biroului său.

Meimarakis, fost ministru al Apărării şi fost secretar al partidului conservator Noua Democraţie, a fost citat, alături de alţi oameni politici, într-un raport publicat de cotidianul Real News, care îi acuză că au făcut achiziţii imobiliare în scopul de a spăla mai multe miliarde de euro în perioada 2005-2008.

Preşedintele Parlamentului şi alţi doi foşti miniştri ai partidului conservator menţionaţi în raport au negat orice implicare.

Unul dintre foştii miniştrii, Giorgios Voulgarakis, şi-a prezentat demisia în 2008 ca urmare a implicării soţiei sale într-un conflict privind o parcelă de teren între stat şi o prestigioasă mănăstire ortodoxă.

Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras a declarat săptămâna trecută că brigada anticorupţie a ministerului său anchetează 32 de cazuri de declaraţii de avere şi companii deţinute de oameni politici, oficiali municipali şi alţi funcţionari publici.

Ancheta “urmăreşte să denunţe şi să combată corupţia la toate nivelurile puterii”, a declarat ministrul.

Premierul Antonis Samarras, care conduce partidul Noua Democraţie, a cerut ca elementele strânse de brigada anticorupţie să fie transmise Curţii Supreme de Justiţie pentru o anchetă suplimentară.

Cele mai citite

București: Prins de jandarmi cu peste 400 de punguțe de heroină

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...
Ultima oră
Pe aceeași temă