29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialFOTO Opel Insignia primeşte un FACELIFT: motoare mai performante şi aspect actualizat

FOTO Opel Insignia primeşte un FACELIFT: motoare mai performante şi aspect actualizat

Opel va lansa anul acesta la Salonul Auto de la Frankfurt faceliftul adus modelului de clasă medie, Insignia. Maşina vine cu uşoare modificări la nivel stilistic, dar cu noutăţi importante sub capotă şi chiar la nivelul interiorului. 

Vârful de lance al Opel, după cum numesc oficialii companiei modelul Insignia, a fost lansat în 2008 drept piatră de temelie pentru reîntinerirea gamei Opel. Nu a durat mult timp până s-a transformat într-un succes comercial, fiind vândut până acum în 500.000 unităţi. De aceea faceliftul nu îşi propune să vină cu modificări radicale la nivelul aspectului exterior, ci mai de grabă să aducă lucruri noi la capitolele la care modelul avea nevoie de o actualizare. 

Vezi şi FOTO Aşa va arăta Dusterul de la Nissan! Vezi viitorul SUV Terrano

Printre cele mai importante noutăţi se numără cele două propulsoare pe benzină care vor întregi gama de motoare ale Insignia. Modelul va primi un motor de 1,6 litri, cu 170 CP şi unul de 2 litri, cu 250 CP, ambele SIDI (cu injecţie directă) Turbo. Ambele oferă standard tehnologia start-stop dar şi posibilitatea de a opta între o cutie de viteze cu şase trepte, automată sau manuală.

Importantă este şi revizuirea motorului turbodiesel de 2 litri, care, conform autocar.com, reprezenta un punct slab înainte însă acum este mult mai eficient. Dieselul promite un nivel al emisiilor de CO2 de doar 99 g/kg şi un consum de 3,7 litri/100 km pentru versiunile cu 120 CP şi 140 CP. Consumul pare extrem de redus, cel puţin în prezentarea oficială, având în vedere că nu vorbim despre un sistem de propulsie hibridă. Cel mai puternic diesel este motorul de 2 litri, BiTurbo CDTI, cu 195 CP. Tot la nivel tehnic şasiul maşinii a fost modificat pentru un stil de condus mai dinamic.

Modelul încearcă să creeze, la nivel stilistic, senzaţia de coupe, din ce în ce mai la modă printre noile modele. Astfel s-a rezolvat o problemă accentuare diferenţelor între varianta de caroserie berlină şi cea hatchback. Spatele a fost uşor redesenat pentru mai multă eleganţă dar şi sportivitate. Printre alte modificări Insignia a primit şi cele două bumeranguri din blocurile optice, lumini LED, care se regăsesc deja în noua imagine de marcă a Opel.

Modificări esenţiale se regăsesc şi la interiorul maşinii, acolo unde s-a optat pentru mai multă calitate. Bordul modelului restilizat demonstrează că se poate îmbina ergonomia cu tendinţa de eleganţă, de premium. Consola centrală are mai puţine butoane şi oferă opţional un ecran de opt inci, tactil, care reprezintă centrul tuturor activităţilor din cabină. Conectarea unui smartphone la bord sau controlarea meniului ecranului tactil direct de pe volan sunt doar câteva din facilităţile pe care le oferă noul Insignia.

O noutate este şi introducerea unui mouse tactil în zona schimbătorului de viteze, ceea ce aminteşte de dotările unor modele premium precum Audi A3. Modelul va trebui să continuie succesul de până acum, asta în condiţiile în care Opel nu a anunţat când va fi lansată cea de a doua generaţie Insignia.

Faceliftul adus maşinii va fi lansat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, din 12-22 septembrie, însă comenzile vor putea fi făcute pe piaţa germană încă de la sfârşitul acestei luni. Preţurile oficiale vor fi comunicate pentru fiecare ţară în parte o dată cu lansarea modelului pe piaţă, însă cel puţin în Marea Britanie, acolo undeeste comercializat sub marca Vauxhall, modelul de bază ar putea fi chiar mai ieftin decât cel actual.

  

 

Cele mai citite

România a rămas fără reprezentante pe tabloul de simplu de la Roland Garros

România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garos, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, cu...

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Interviu – Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, soluții pentru atragerea turiștilor străini: ,,Să nu aibă barieră de viză, să aibă zboruri directe”

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, a declarat într-un interviu pentru R.L. că România ar putea să atragă mai mulți turiști străini prin faptul că ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă