32 C
București
sâmbătă, 6 iulie 2024
AcasăSpecialFirma care a pus gazonul de pe Bernabeu se mută pe Naţional...

Firma care a pus gazonul de pe Bernabeu se mută pe Naţional Arena

După ce gazonul montat înaintea partidei disputate de România cu Franţa s-a făcut praf, ieri a început scoaterea lui, după care urmează instalarea unuia nou, care va fi livrat de o firmă olandeză, Hendriks-Graszoden.

De încheierea contractului cu o nouă societate care să asigure gazonul s-au ocupat cei doi constructori ai stadionului, Astaldi şi Max Boegl. Edilii din Primăria Capitalei, în calitate de beneficiari ai lucrării, au anunţat că nu vor suporta costurile pentru montarea unui nou gazon, după ce primul nu a făcut faţă unui meci de fotbal.

Aşa că acestea vor fi preluate de constructori, care nu au anunţat încă la cât se va ridica factura pentru noul gazon. Acesta va fi adus din Olanda în cursul zilei de miercuri.

George Becali, finanţatorul echipei Steaua, şi George Copos, acţionarul majoritar al clubului Rapid, au anunţat recent că se vor ocupa ei de aducerea unui nou gazon, urmând ca factura să o trimită Primăriei Capitalei, însă această variantă nu a fost acceptată.

Firma care se va ocupa de aducerea şi montarea noului gazon a fost înfiinţată în 1975 şi a mai efectuat lucrări similare la stadioane mari din lume, cum ar fi Stade de France, Bernabeu şi Lokomotiv.

Constructorii Naţional Arena au ales iniţial firma Anconi Construct din Bucureşti să se ocupe de aducerea şi montarea gazonului, iar aceasta a subcontractat lucrarea societăţii Gama Verde. Firma este controlată de omul de afaceri Adrian Oprişan, fratele preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi a reuşit performanţa de a instala gazonul astfel încât acesta a ajuns într-o stare deplorabilă după numai un meci.

În cursul săptămânii trecute, la sediul FRF, s-a analizat starea gazonului de la partida România-Franţa, iar UEFA a decis schimbarea acestuia, operaţiunea urmând să dureze două săptămâni.

Costurile cu montarea noului gazon vor fi suportate de constructorii stadionului.

Cele mai citite

Descoperire șocantă pe DN 39: A fost găsit un cadavru între Agigea și Eforie Nord

Trupul unui bărbat a fost găsit sâmbătă dimineață pe marginea șoselei dintre Agigea și Eforie Nord, prezentând un traumatism cranian grav. Serviciul de Ambulanță...

Premierul Spaniei, la București: Doar socialiştii sunt capabili să oprească extrema dreaptă

Preşedintele Consiliului de Miniştri al Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat sâmbătă că doar socialiştii sunt capabili să oprească extrema dreaptă, în contextul în...
00:03:06

Biden se încăpățânează să-și apere candidatura în cadrul unui interviu crucial

Președintele american Joe Biden și-a apărat hotărât și uneori cu dificultate acuitatea mentală și capacitatea de a guverna țara pentru un al doilea mandat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă