24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialElias: Sergiu Nicolaescu NU avea CANCER; analiza histopatologică, în lucru

Elias: Sergiu Nicolaescu NU avea CANCER; analiza histopatologică, în lucru

Sergiu Nicolaescu nu avea cancer, analiza “piesei excizate” este în lucru, iar actele medicale în cazul defunctului nu pot fi eliberate decât la cererea organelor juridice, precizează conducerea Spitalului Elias, în replică la afirmaţiile apărute în presă privind suferinţele regizorului, potrivit Mediafax.

“Referitor la diagnosticul intraoperator, putem afirma că nu a fost vorba despre cancer sau ischemie mezenterică, ci apendicită acută flegmonoasă perforată cu peritonită localizată. Reiterăm faptul că peritonita nu era generalizată, ci localizată şi redusă cantitativ. Piesa excizată (apendicele – n.r.) se află în curs de examinare histopatologică. Nu există, în acest moment, un rezultat al examenului histopatologic, acesta fiind în lucru. Spitalul nu poate elibera acte medicale decât la cererea organelor juridice în drept, conform Legii drepturilor pacientului şi noului Cod Civil. Restul speculaţiilor pe tema situaţiei medicale nu sunt de competenţa persoanelor din afara spitalului care nu au avut legatură cu îngrijirea domnului Sergiu Nicolaescu”, se arată într-un comunicat al conducerii Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Spitalul a făcut aceste precizări după ce în ultimele zile au apărut, în presa scrisă şi TV, “diverse scenarii şi interpretări asupra morţii domnului Sergiu Nicolaescu”.

“Dl. Sergiu Nicolaescu a avut internări repetate în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias pentru boală diverticulară sigmoidiană cu pusee de diverticulită, cât şi pentru alte evenimente medicale. S-au efectuat colonoscopii repetate, care nu au ridicat niciodată suspiciunea de cancer de colon sau rect. În 2009, a fost operat pe cale laparoscopică de colecistită acută litiazică de aceeaşi echipă condusă de conf. dr. Adrian Miron”, mai arată, în acelaşi comunicat, conducerea spitalului.

Potrivit unităţii sanitare, în ziua internării, au fost efectuate, în primele trei ore, investigaţii bioumorale, radiografie toraco-pulmonară, radiografie abdominală simplă, ecografie abdominală şi CT abdomino-pelvină cu substanţă de contrast i.v. şi per os. Totodată, au fost făcute consultaţii de gastroenterologie, chirurgie generală, cardiologie şi ortopedie, stabilindu-se că traumatismul toracic prin cădere suferit anterior internării nu s-a soldat cu fisuri, fracturi costale sau alte leziunii care să necesite operaţii.

“Starea generală şi sindromul dureros abdominal s-au ameliorat faţă de momentul internării, ca urmare a tratamentului medicamentos, după cum s-a şi comunicat. În primele 48 de ore de la internare, nu s-au descoperit la examenele clinice sau la investigaţiile imagistice repetate (CT şi ecografie) elemente care să pună diagnostic de peritonită şi care să conducă la intervenţii chirurgicale.
Indicaţia chirurgicală din 28 decembrie 2012 a fost determinată de persistenţa unor fenomene clinice şi bioumorale şi a avut scop diagnostic. Intervenţia chirurgicală laparoscopică este un mijloc sigur şi neagresiv de explorare şi permite efectuarea de operaţii în deplină siguranţă. Referitor la diagnosticul intraoperator, putem afirma că nu a fost vorba despre cancer sau ischemie mezenterică, ci apendicita acută flegmonoasă perforată cu peritonită localizată. Reiterăm faptul că peritonita nu era generalizată, ci localizată şi redusă cantitativ”, se mai precizează în comunicatul spitalului.

Potrivit conducerii unităţii sanitare, piesa excizată se află în curs de examinare histopatologică. “Nu există în acest moment rezultat examen HP (se află în lucru)”, subliniază sursa citată.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.

Regizorul, care a încetat din viaţă joi, la vârsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorinţe. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a declarat că incinerarea a fost “dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a solicitat presei să trateze “cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

Sergiu Nicolaescu a decedat în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Cele mai citite

Accident pe autostrada Transilvania. Un bărbat a murit

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a pierit sâmbătă, 25 mai 2024, într-un tragic accident rutier petrecut pe autostrada Transilvania. Bărbatul a fost...

Gheorghe Hagi, nostalgic înainte de meciul de “ADIO” al “Generației de Aur”: “Timpul s-a scurs, au trecut ani mulţi… “

Gheorghe Hagi, legendă a fotbalului românesc și fost căpitan al primei reprezentative de fotbal a României, a făcut declarații emoționante sâmbătă, în cadrul unei...

Nicolae Ciucă, despre problemele din Dolj: “PIB-ul e cu 20% mai mic decât media naţională”

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a adus în atenție sâmbătă, la Dăbuleni, situația economică a județului Dolj, subliniind că Produsul Intern Brut...
Ultima oră
Pe aceeași temă