29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialConcert Iron Maiden, la Bucureşti. Ce restricţii de trafic vor fi impuse

Concert Iron Maiden, la Bucureşti. Ce restricţii de trafic vor fi impuse

O serie de restricţii de circulaţie vor fi impuse, miercuri, pe Bulevardul Libertăţii, precum şi pe Bulevardul Unirii, pentru concertul susţinut de grupul britanic Iron Maiden, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii, potrivit Mediafax.

Restricţionarea este valabilă în intervalul orar 12.00 – 03.00 (până în data de 25 iulie) pe Bulevardul Libertăţii, între Bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie. Pentru buna desfăşurare a concertului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul I.C Brătianu şi Piaţa Constituţiei începând cu data de 24 iulie, orele 00.00, pâna la data de 25 iulie 2013, orele 03.00.

Citeşte şi  Iron Maiden promite un mare concert la Bucureşti

În ziua concertului, accesul publicului se va face la ora 16.30. Accesul se va face în două zone de pe B-dul Republicii – dinspre Calea 13 Septembrie şi dinspre B-dul Naţiunilor Unite.

Astfel, miercuri, în Piaţa Constituţiei, grupul britanic Iron Maiden prezintă, în premieră în România, grandiosul show desfăşurat sub egida turneului “Maiden England”.

În deschidere vor concerta grupurile Voodoo Six şi Anthrax. În ziua concertului, publicul va putea cumpăra bilete şi de la punctele de vânzare Eventim ce vor fi amplasate în Piaţa Constituţiei. Eventim recomandă ca biletele să fie cumpărate din timp pentru a evita cozile de la locaţie. În ziua evenimentului biletele sunt disponibile şi în reţeaua de magazine partenere: Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti şi Humanitas.

Preţurile biletelor variază în funcţie de zonă, astfel fanii Iron Maiden vor plăti 255, 60 lei pentru un loc în Golden Circle, 202, 35 lei la Silver Circle şi 170, 40 lei la Normal Circle.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve şi alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, scaune, arme, spray-uri, băuturi şi mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale şi semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) şi aparate de înregistrare audio-video.

De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro unei femei transgen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie care obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro, plus cheltuieli de...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă