29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialCCR a trimis fundamentarea deciziei referitoare la suspendarea presedintelui

CCR a trimis fundamentarea deciziei referitoare la suspendarea presedintelui

Avizul Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), nr.1 / 5 aprilie 2007, referitor la propunerea de suspendare din functie a domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, prezentata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului de 182 de deputati si senatori la data de 28 februarie 2007, a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Presedintelui Romaniei.

Totodata, Avizul a fost transmis spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Parlamentarii din toate partidele politice asteapta sa afle motivele care stau la baza avizului dat de CCR.

Potrivit reglementarilor legislative, in termen de 24 de ore de la publicarea motivatiei in Monitorul Oficial, plenul reunit al parlamentului este obligat sa dea votul pe aceasta tema.

In avizul adoptat de CCR se prevede ca faptele imputate sefului statului nu reprezinta incalcari grave ale Constitutiei, astfel ca nu se justifica suspendarea lui Traian Basescu.

Avizul CCR este doar consultativ.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...

Bacalaureat 2024. Astăzi este proba orală la Limba română

Examenul de Bacalaureat 2024 începe în ziua de luni, 17 iunie, prima probă fiind proba orală la Limba și literatura română. Peste 134.000 de candidaţi...

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă