21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCasa unui director de cabinet din Guvern a fost spartă

Casa unui director de cabinet din Guvern a fost spartă

Casa directorului de cabinet din Guvern Eugen Corneliu Şuşu a fost spartă, hoţii reuşind să fure câteva bijuterii şi un laptop.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat pentru Mediafax că locuinţa lui Corneliu Şuşu a fost spartă luni, iar hoţii au furat câteva grame de bijuterii şi un laptop.

Sarca a precizat că Eugen Corneliu Şuşu a depus plângere la Secţia 12 Poliţie.

Eugen Şuşu a lucrat anterior ca şi consilier la Secretariatul General al Guvernului, director la cabinetul preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi consultant la Agenţia Naţională pentru Romi, fiind şi consilier în cadrul UDMR. În prezent, Eugen Şuşu este director de cabinet al vicepremierului Marko Bela.

 

 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Loviturile Rusiei asupra regiunii ucrainene Harkov au făcut cel puțin 11 morți

Rusia a lovit duminică o stațiune aglomerată de la marginea celui de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina și a atacat, de asemenea, satele...
Ultima oră
Pe aceeași temă