21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăPoliticăClotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta "nevăzută" din...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o “Din primărie. Partea nevăzută”.

O imagine postată pe internet sugerează că volumul ar prezenta “lupta dintre un primar, alături de o mână restrânsă de oameni – o echipă restrânsă – și un sistem întreg care deține mare parte din puterea din România”.

“O mână de oameni cu fruntea sus poate face multe. Îi poate trezi pe ceilalți încă adormiți, care au impresia că alții trebuie să lupte, să se implice, să participe la ședințele Consiliului Local, care încă nu au înțeles că puterea este în mâinile lor. În ceea ce facem cu echipa mea, suntem doar pionieri printre alți pionieri, pe un drum care va fi al nostru în mod cert, drumul spre o Românie liberă de corupție, pe care o vom construi cu răbdare și hotărâre, așa cum au visat-o eroii Revoluției din 1989 și așa cum o dorim pentru copiii noștri”, a anunțat Clotilde Armand într-un mesaj postat pe internet.

Lansarea publică a cărții ar fi avut loc la data de 16 mai 2024. La evenimentul de lansare a cărții au participat Clotilde Armand, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu. Moderatorul discuției a fost Cristian Ghinea. Pe un site specializat, cartea semnată de Clotilde Armand poate fi cumpărată cu suma de 45 de lei.

Clotilde Armand este candidatul Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei) la funcția de primar al Sectorului 1, la alegerile locale din 9 iunie 2024. Principalul ei contracandidat este George Tuță, actual deputat, susținut de PSD și PNL. Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, este acum prezent în compeția electorală în calitate de candidat independent. Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, timp de câteva luni, din partea USR, a subliniat, cu prilejul lansării cărții lui Clotilde Armand, că un director în sectorul privat (cum a fost Clotilde Armand) sau un europarlamentar poate avea venituri de 10.000 de euro pe lună, în timp ce la Primărie salariul ar fi de numai 2000 de euro pe lună.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă