30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialAngajații uzinelor Dacia vor avea salarii mai mari. S-a ajuns la o...

Angajații uzinelor Dacia vor avea salarii mai mari. S-a ajuns la o înțelegere cu administrația

Negocierile de la uzinele Dacia, dintre conducere și angajați, s-au încheiat, marți, după ce s-a ajuns la un consens privind creșterea salariilor și a primelor.

"Marți, 20 ianuarie 2015, a avut loc ultima ședință de negocieri între Administrație și Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD), în care părțile au convenit următoarele:

1. Creșteri salariale: ianuarie – 150 lei (operatori, funcționari), 100 lei (TESA primul nivel de management); aprilie – 1,9% (TESA primul nivel de management), 3% (TESA middle management).

2. Prima de rezultat pentru 2014, în valoare de 1410 lei, va fi plătită în mai 2015. În plus, valoarea tichetelor cadou (pentru 8 martie și Crăciun) se modifică la 70 de lei", se arată într-un comunicat al constructorului auto.

Angajații au fost la un pas de a declanșa greva generală, la începutul acestei sătpămâni, după ce, luni, nu ajunseseră încă la o înțelegere cu administrația. În cadrul negocierilor, angajații cereau, săptămâna trecută, creșteri generale de 400 lei, în timp ce conducerea era dispusă să ofere doar 90 lei. De asemenea erau cerute prime de 2300 lei, cu 65% mai mari față de cele obținute anul trecut.

Anul trecut, Dacia a vândut la nivel global, în special în UE, peste 500.000 unități.

 

 

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă