12.5 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecial245 de persoane, anchetate în 112 dosare referitoare la Revoluţie

245 de persoane, anchetate în 112 dosare referitoare la Revoluţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetele militare din teritoriu au înregistrat 4.495 de dosare penale referitoare la Revoluţia din decembrie 1989, în 112 din cauze fiind trimise în judecată 245 de persoane, se arată într-un comunicat al Parchetului General citat de NewsIn. Răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vine în contextul în care reprezentanţi ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989 au protestat, luni, în faţa sediului Parchetului General, solicitând finalizarea dosarelor având ca obiect evenimentele din decembrie 1989, precum şi pe cele din timpul mineriadei din iunie 1990.

Potrivit comunicatului Parchetului General, din cele 4.495 de dosare referitoare la revoluţia din decembrie 1989, în 2.894 de cauze au fost efectuate cercetări de către Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti, iar în 1.601 dosare de către unităţile militare de parchet din teritoriu. De asemenea, din totalul dosarelor instrumentate, un număr de 3.135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane (818 dosare privind perioada 17 – 22 decembrie 1989, iar 2.317 cauze privind perioada de după 22 decembrie 1989). De asemenea, din totalul de 3.135 de dosare instrumentate de parchetele militare, Secţia Parchetelor Militare şi Parchetul Militar Bucureşti au instrumentat 2.311, 647 de cauze privind perioada de până la 22.12.1989, iar 1.664 de dosare privind perioada următoare.

Pe de altă parte, arată Parchetul General, într-un număr de 112 cauze, din totalul de 4.495, au fost trimişi în judecată, de către Secţia Parchetelor Militare şi parchetele militare din subordine, 245 de inculpaţi, dintre care şase generali, 32 de ofiţeri, nouă subofiţeri şi 35 militari în termen din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN), precum şi 12 generali, 73 de ofiţeri, opt subofiţeri şi un militar în termen din cadrul Ministerului de Interne, dar şi 69 de civili.

Parchetul General arată că „în dosarele aflate în instrumentarea procurorilor s-a lucrat în mod constant, într-un ritm susţinut, în vederea finalizării acestor cauze”. 26 de persoane dintre cele cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei 97/P/1990 au fost audiate din iulie anul trecut şi până la începutul lunii martie, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţi ai biroului de presă al Parchetului General. De asemenea, 32 de persoane menţionate în rezoluţia de începere a urmăririi penale nu au putut fi identificate în vederea citării, potrivit unui comunicat remis, agenţiei NewsIn. Dintre persoanele cu privire la care se dispusese începerea urmăririi penale, altele 5 au solicitat termen în vederea audierii, 5 persoane nu mai locuiesc la adresa comunicată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, 3 persoane nu au fost găsite la domiciliu, procedura de citare îndeplinindu-se prin afişare. De asemenea, s-a constatat că 10 persoane erau decedate anterior începerii urmăririi penale faţă de acestea, iar 5 persoane au decedat ulterior începerii urmăririi penale, se arată în comunicatul remis de Parchetul General.

Parchetul General a comunicat, astfel, stadiul cercetărilor efectuate în dosarul nr.97/P/1990 al Secţiei Parchetelor Militare, după ce a fost preluat de la Dan Voinea, având ca obiect stabilirea răspunderii militarilor pentru faptele de natură penală comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte ce au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri. După preluarea dosarului, care conţine peste 1.300 de volume, dintre care 108 volume cu documente clasificate, echipa de procurori desemnată cu instrumentarea acestei cauze a procedat la studierea întregului material de cercetare, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite
00:00:31

VIDEO. Prim-ministrul britanic Keir Starmer îl felicită pe Donald Trump pentru „victoria istorică”

Prim-ministrul britanic Keir Starmer îl felicită pe Donald Trump pentru "victoria istorică" obținută în alegerile prezidențiale din SUA, adăugând că așteaptă cu nerăbdare să...

Prim-ministrul Irakului îl felicită pe Donald Trump și dorește consolidarea relațiilor cu SUA

Mohammed Shia al-Sudani subliniază angajamentul Irakului față de relațiile bilaterale și cooperația extinsă cu Statele Unite, într-o nouă etapă de colaborare bazată pe respect...

Coco Gauff, victorie remarcabilă la WTA Finals împotriva lui Swiatek

Coco Gauff a reușit o victorie importantă în fața polonezei Iga Swiatek, asigurându-și calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. Prin această înfrângere a Igăi Swiatek,...
Ultima oră
Pe aceeași temă