Foto: Inquam Photos

Un sat din apropierea Bucureștiului intră în carantină

Localitatea Cartojani din județul Giurgiu intră miercuri în carantină, din cauza numărului foarte mare de cazuri de coronavirus.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 22.07.2020 - 17:03

Satul Cartojani din comuna Roata de Jos (judeţul Giurgiu) intră în carantină "începând cu data de 22 iulie 2020, ora 17.00", a anunțat miercuri, 22 iulie, Prefectura Județului Giurgiu.

"Se instituie măsura de carantină pentru localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, în conformitate cu Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659201 din 22 iulie 2020. Măsura a fost instituită luându-se în considerare situaţia epidemiologică din judeţul Giurgiu, comuna Roata de Jos, localitatea Cartojani, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr de 32 de persoane infectate prin transmitere comunitară, la o populaţie de 3.600 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare", precizează un comunicat de presă emis de Prefectura Giurgiu.

Pe timpul carantinei, vor avea totuși voie să tranziteze zona vehiculele care transportă marfă sau alimente pentru populație.

De asemenea, vor avea voie să intre și să iasă din sat persoane care nu locuiesc acolo dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilităţi publice, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor.

Decizia de carantinare este valabilă 15 zile, adică până la data de 5 august 2020.

Localitatea Cartojani este la 60 de kilometri vest de București, în apropierea limitei dintre județele Giurgiu și Teleorman.

Comentarii