Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mineriada conștiinței naționale

Eugen Cișmașu Actualizat: 15.06.2020 - 09:34
Eugen Cișmașu

Suntem azi pensionarii cu bale care, în iunie 90, pupau mâinile și bâtele pacificatoare ale minerilor de la Universitate. Suntem șefii de bloc ce încheiau, în 21 decembrie 89, cu un lacăt pe ușă, fuga de glonț a tinerilor alergați de TAB-uri la Baricadă...

Share

Dacă timpul ne-ar fi impus, inoportun, un Ispirescu Petre contemporan și în vervă, cu siguranță că apogeul multora dintre basmele dedicate generațiilor viitoare s-ar fi blocat în marota unui halucinant salut de întâmpinare adresat voinicului din poveste de toate cele șapte capete ale balaurului fioros: ”Hai noroc bun, măi, animalule, ia bâta mea pe ceafă și-apoi du-te!”.

Din fericire Universul a decis că legendele merită un secol mai crud iar atacul de cord l-a ferit pe narator de ororile veacului de după. În felul acesta, poveștile cu care adormim astăzi viitorii alegători sunt lipsite, în mod fericit, de pasaje în care Zmeul Zmeilor se gătește cu lămpaș și cizme de cauciuc, Ileana Cosânzeana este asistenta împăratului de la FSN iar Făt Frumos poartă cosițe despletite în barbă și cămașă albă luată pe inventar de la Măgureanu.

Vorbind despre prezent putem spune că pariul cu viitorul este, totuși, nesigur. Nevindecați de coșmarurile începutului de democrație ne refugiem într-o tranziție prelungită către nicăieri, din interiorul căreia ne ferim să acuzăm ori să suportăm consecințe lăsând totul în seama vremurilor. Sunt vremurile încă tulburi și, de aceea, nu avem azi nici un verdict limpede în Dosarul Revoluției, sunt vremuri tulburi și, de aceea, afacerea Piața Universității frige palmele a generații de procurori, sunt vremuri tulburi și, de aceea, pe masa parastasului celor trei decenii scurse de la represiunea minerească din Piața Universității, vom regăsi doar o colivă cu autor încă necunoscut și un fum gros, de grenade M.A.I, ce învăluie confortabil vinovații pentru pentru morții și răniții acelui început de vară și sfârșit de democrație.

Victime voluntare ale unei perpetue mineriade a conștiinței naționale, permitem, cu fiecare an, cu lejeritate și-aproape cu recunoștință, imaginii ortacului barbar să se insinueze în galeria arhetipurilor naționale, în acel muzeu mental cu entități profunde care, fie ele și contradictorii, tot generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței noastre comune.

Suntem azi pensionarii cu bale care, în iunie 90, pupau mâinile și bâtele pacificatoare ale minerilor de la Universitate. Suntem azi în rolurile celor care, în septembrie 91, priveau cum se îndreaptă rachetele de semnalizare către frumușani și crăiniceni și le aplaudau, în vuietul Pieței Victoriei, crezând că sunt artificii. Suntem șefii de bloc ce incheiau, în 21 decembrie 89, cu un lacăt pe ușă, fuga de glonț a tinerilor alergați de TAB-uri la Baricadă.

Suntem ceea ce, de mai bine de trei decenii, tot alegem să fim…

Comentarii

loading...