România are trecut și viitor. N-are prezent. Asta am constat din derularea evenimentelor parcurse în ziua de ieri. Guvernul a relaxat restricțiile. E liber la bairam de sărbători. Trei doze de Pfizer neutralizează Omicom. Dar la întâmplările pe care le-am notat, în calendarul meu existențial, din ziua de ieri, două pot purta fără pudoare calificativul de exceptional.
Am cunoscut un tânăr dublu medaliat olimpic. I-am smuls secretele succesului internațional. În Aula Academiei Române, am asistat la un eveniment regal.
Iohannis accelerează în marșarier
Prezent mai mult în traficul infernal al Bucureștilor neicușorilor cu brad din cârje, n-am prins șozul președintelui Klaus Iohannis cu accelerarea digitalizării. Până să descriu minunea evenimentelor din viața mea, trăite ieri, nu pot să nu explodez la discursul recent al președintelui din fața magistraților de la CSM. “Pandemia a avut și câteva efecte pozitive, accelerarea digitalizării este unul dintre ele,” le spunea celor care vor ridicarea lațului serviciilor de pe gât, nu să audă date de pe radarul prezidențial.
Accelerarea digitalizării e doar în mintea de schior a lui Iohannis. N-a stat un minut la vreo coadă la ANAF sau la Casa de Pensii, nu s-a lovit ca mine zilele trecute de un mesaj gen: “nu v-ați plătit asigurările de sănătate,” de a trebuit să stau două ore să fac proba veridicității, nu s-a grăbit nici cu o secundă să plătească sutele de mii de euro pe care le are de rambursat pentru o chirie încasată ilegal. N-am spus-o noi. Există o sentință definitivă.
citește și: “Stările” lui Nicole
Dacă nu prezentam documente justificative, că mi-am plătit – ca orice cetățean onest- dările la stat, aleluia adeverință de la o instituție importantă a statului. Accelerarea digitalizării? A ajuns melcul împărat? Sau Goliat s-a prăvălit peste memo-urile prezidențiale? E atâta accelerare în stagnare de se stafidesc strugurii în galantarele din supermarketuri.
Faraoane, când plătești datoriile la ANAF?
Faraoane, despre ce accelerare aduci vorba? Că nu vedem viteza, nici de găsire a documentelor din sistem, nici de eliberare a adeverințelor, cât despre transparență să nu vorbim! Ai primit o bască, iar noi am capitulat deja. Finanțele au plătit zece miliarde pe tablele inteligente ale americanilor. Sutele de morți din spitalele care n-au medicamente contra Covid-19 nu le-ai contabilizat. Te pregătești de o nouă apariție pe pârtii în trusoul dat de regiment?
Din tot junghiul, mai există o scăpare. Nu pot să nu relatez momentul emoționant din Aula Academiei Române, unde președintele Ioan Aurel Pop a decernat premiile Academiei merituoșilor neamului, care, vorba lui Cozmin Gușă, au jucat tot anul cu tricolorul pe piept: Lucia Hossu Longin, Octavian Hoandră, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Maia Morgenstern sau George Mihăiță. Am citat din lista lungă de premianți doar pe cei mai cunoscuți marelui public. Eminențele care au trudit la îndelungate cercetări, în România – cea mai subfinanțată țară din UE – în acest domeniu, merită pagini separate. Poporul român are un imens tangaj, astfel încât oricâte acțiuni globaliste s-ar mai ticlui, rămâne cu prova sus.
România are trecut și viitor. N-are prezent
Dacă trăiam într-o Monarhie constituțională, întâmplarea de ieri din Aula Academiei ar fi fost miruită cu prezența suveranului. Trăind într-o cloacă de republică, rămânem să ne bucurăm de ridicarea restricțiilor și de drepturi la bairam. Să spumege pocalul, vorba poetului. Suntem neam, dar ce fel de neam?
Oriunde în lume, Lucia Hossu Longin ar fi fost decretată erou național al rezistenței. A muncit enorm pentru a scoate din tenebrele istoriei crimele comunismului. Cu foarte puține resurse, a făcut filme mari. Dacă n-ar fi existat odioasa reîntoarcere istorică la ce am trăit, prin hidoasa globalizare, când zorii comunismului se întrevăd, mai bine ca oricând, doamna Longin avea un loc special în Pantenonul neamului ce nu se dă înfrânt. Octavian Hoandră a reușit un succes francez cu “Jurnalul de Pandemie.” Un literat cu osânză și trabuc. Nu e Hemingway, dar un Joyce românesc, cu îngăduință și perseverență, poate deveni.
Mintea se antrenează, nu se accelerează
N-a fost să fie un spectacol grandios. Gloria nu este a celor merituoși. Ci doar a celor onctuoși la porțile noului Orient, nevoie mare.
E meritul instituției conduse de inimosul Ioan Aurel Pop că nu se predă chingilor ce asupresc orice demnitate și vor să sugrume tot ce e național.
În toată frumusețea întâlnirii cu marile personalități ale neamului, aveam să trimit la redacție interviul meu cu Vlad-Ștefan Oros, care la doar 17 ani are două medalii de aur la Olimpiadele de fizică și astrofizică.
Briliantul elev al Liceului Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara ne-a dezvăluit misterul marii performanțe științitifice: antrenamentul constant al minții.
Vocile lumii
Constantin Brâncuși
Sculptorul care a făcut crucile românești universale
Brâncuşi revenea în România în iunie 1937, pentru a realiza ansamblul monumental de la Târgu Jiu, comandă ce fusese făcută de Liga Naţională a Femeilor Gorjene, prin intermediul preşedintei acesteia, Arethia Tătărăscu. „Nu vă pot spune cât de fericit aş fi să pot face ceva la noi în ţară”, îi scria Brâncuşi Miliţei Petraşcu despre acest lucru.
