Deşi avem vinuri bune, cramele din podgoriile renumite atrag totuşi foarte puţini turişti. Una dintre explicaţii este că reţetele de succes în ceea ce priveşte turismul vinului, aplicate în alte state, nu au fost preluate şi în România.
Programul „Drumul vinului” a demarat în urmă cu mai bine de zece ani. Nu este o iniţiativă „made in România”, deoarece ea fost pusă în practică cu succes în Africa de Sud (cuprinde 200 de mii de podgorii), Noua Zeelandă (unde se cultivă aproape 10.000 de hecatre), Chile (viile încep de la poalele Anzilor, cuprind capitala Santiago şi se revarsă până spre Pacific), Spania (brăzdată de aproape zece astfel de drumuri) şi exemplele pot continua cu alte ţări, precum Australia ori Franţa. În aceste state, viticultorii au înţeles să construiască în jurul unei podgorii renumite nu doar o simplă cramă, ci hoteluri, locuri de petrecere a timpului liber materializate prin terenuri de tenis sau fotbal, amenajarea unor piscine sau a unor săli de conferinţe.
Poţi bea, dar nu poţi dormi sau mânca
România nu a reuşit să copieze cu succes acest model decât punctual şi în foarte puţine crame aflate de-a lungul ţării. Principala problemă o reprezintă absenţa unui turism integrat în zonele cu podgorii importante: uneori lipsesc locurile de cazare, alteori nu poţi servi masa, mai sunt cazuri în care programul de vizită este limitat, iar prezentările lipsite de savoare.
Bogdan Oprea, purtător de cuvânt la Ministerul Turismului a recunoscut că, în acest moment, nu sunt alocate suficiente fonduri pentru revitalizarea turismului viticol, unul de nişă, susţinând că e nevoie de implicarea factorilor locali şi a mediului de afaceri. „Ne axăm doar pe cele şase produse turistice incluse în strategia naţională şi pentru care putem accesa fonduri europene”.
La graniţa dintre judeţele Buzău şi Prahova, la numai zece kilometri de Mizil, în localitatea Finteşti, patronii cramei Lacerta par să-şi fi însuşit perfect conceptul românesc: singura atrac-ţie o constituie degustarea vinului. Nu există un restaurant pentru servirea mesei deoarece patronii cramei au decis că „principalul actor” este vinul. Dacă vrei să pleci cu un suvenir, preţul unei sticle este între 39 şi 69 de lei. În fiecare zi se perindă câteva zeci de turişti, atât străini, cât şi români. Cei mai mulţi sunt din Bucureşti, iar în ziua în care am vizitat crama un angajat al Ambasadei SUA în România făcea cumpărături pentru oficialii din Capitală. Degustarea vinurilor se poate face chiar în mijlocul viilor atunci când timpul o permite, iar preţul pentru degustarea a şase vinuri este 49 de lei. În comparaţie, în Spania, degustarea a patru tipuri de vinuri are un preţ începând de la 100 de lei. Dacă infrastructura pe drumul vinului spaniol – care are câteva sute de kilometri – este perfectă, pentru a ajunge la Lacerta lucrurile sunt mai complicate. Cei şapte kilometri ce trebuie par-curşi din drumul european sunt parţial asfaltaţi, mai mult de jumătate fiind drum de ţară pietruit printre dealurile cultivate cu viţa-de-vie.
Conacul – închis vizitatorilor, deschis angajaţilor
Podgoria de la Finteşti a apărut în jurul conacului Dorobanţu unde trăiau vechii proprietari. A fost complet renovat, dar, surpriză, înăuntrul lui se află birourile administrative ale noilor proprietari şi, astfel, nu poate fi renovat. De altfel, crama a fost construită în prelungirea conacului. Spre comparaţie, în Peralada, regiunea Catalunia, în preţul de 10 euro se poate degusta un vin şi se vizitează castelul din apropierea podgoriei, vechi de mai multe secole.
Povestea celor de la Lacerta începe în 2005, când trei austrieci şi un neamţ s-au decis să se ocupe de vinificaţie în România. Iniţial, au replantat 17 hectare de vie din jurul conacului cu fonduri SAPARD. În 2007 au mai plantat alte 50 de hectare, inves-tiţia finală fiind de 7 milioane de euro.
„Există şase soiuri negre, cinci străine şi unul românesc – Fetească Neagră”, după cum ne explică directorul Mihai Baniţă la începutul prezentării. În preţ este inclusă o prezentare a procesului de vinificaţie, iar ghidul susţine că vinurile produse sunt numai premium şi superpremium. „Pe viitor ne gândim să producem şi un vin mediu ca preţ, dar aproape la fel de bun ca cel premium din punct de vedere calitativ”, ne explică ghidul. Turul cramei vrea să devoaleze circuitul vinului din butoaie până la îmbutelierea în sticle. Licoarea este depozitată în butoaie de stejar, unele dintre ele produse chiar în România. „Aroma vinului este dată de tipul de stejar de unde provine butoiul. Dacă aroma nu este suculentă, adăugăm anumite drojdii la fermentare cu diverse arome. Drojdii produse tot natural”, explică ghidul.
O amintire luată la pet
Pe drumul vinului din Prahova se află conacul Urlăţeanu, fostă casă boierească, renovată în urmă cu zece ani de compania Halewood. Ghidul ne spune că vinul se produce, de fapt, pe alte domenii, fiind adus aici pentru a fi degustat de turişti. Astfel, locaţia îşi pierde din valenţele de cramă deoarece nu ai acces nemijlocit la procesul de realizare a licorii. Chiar dacă eşti privat de sentimentul că bei vin direct din podgoria de alături, preţul pentru degustarea a cinci sortimente este accesibil, 18 lei. Vestea bună că poţi servi masa pentru 50-70 de lei este umbrită de o cutumă nu foarte sănătoasă. Dacă turistul are ghinionul ca în ziua în care ajunge la conacul Urlă-ţeanu să se organizeze o nuntă sau un botez, nu mai poate servi masa acolo. O altă ciudăţenie o reprezintă posibilitatea de a cumpăra nu doar vin premium, al cărui preţ poate ajunge la 189 de lei, dar şi vin la pet cu 5 lei. „Este pentru nunţi şi botezuri, unde omul bea în cantităţi mai mari. Sunt vinuri mai slabe calitativ care ies din presă, la ultima presă, vinuri din viţă mai bătrână”, zice ghidul.
„Nu degustaţi vinuri, că nu e şefa”
Am ajuns la crama „Fetească Neagră”, unde pot fi degustate vinurile din soiul Valea Călugărească. Teoretic, pentru că uneori poţi primi răspunsuri de genul „şefa nu este aici”, după cum ne-a mărturisit zilele trecute ospătarul, altfel, extrem de binevoitor. Acesta ne-a însoţit la subsol, în cramă, unde – de după un grilaj din fier – am putut vedea câteva sticle vechi, probabil de colecţie. Am trecut peste acest inconvenient şi am cerut să mâncăm deoarece în zonă restaurantele lipsesc cu desăvârşire. La masa vecină, doi vânători italieni degustau produse locale, alături de o tânără, părând încântaţi de trataţie. Până au venit produsele tradiţionale – pastramă, mici, murături – am admirat pe pereţi şi împrejur ornamentele în stil rustic: butoaiele şi utilajele folosite în producerea vinului. Restaurantul este primitor, cu preţuri bune, dar muzica dată la maximum de mesenii de la nunta care se des-făşura în cadrul localului strica intimitatea unei mese.
Exemplele prezentate mai sus au fost luate la întâmplare şi nici nu ar fi indicat să generalizăm. Totuşi, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, recunoaşte că degustările de vinuri din România nu atrag prea mulţi turişti. Nu din cauza vinului care este unul de bună calitate, ci „pentru că acest tip de turism nu este organizat aşa cum ar trebui”.
Iar cifrele confirmă aceste declaraţii. Se vorbeşte de faptul că numărul persoanelor care merg la degustări în cramele româneşti abia depăşeşte 10.000 de persoane pe an. În schimb, turismul viticol atrage în Spania câteva milioane de persoane.
exemplu
Drumul Vinului – o afacere de miliarde. În Spania
Drumul Vinului implică principalele regiuni ale Spaniei şi are în jur de 800 de kilometri, iar cei care păşesc pe el nu au de văzut numai podgoriile întinse pe mii de hectare. Îi aşteaptă sute de hoteluri şi vechi castele unde pot dormi la sfârşit de săptămână, cra-
me unde turiştii sunt invitaţi să deguste vinuri şi sortimente de brânzeturi, sau se pot întâlni cu specialişti care predau cursuri de enologie. Pentru că trăim în secolul XXI, un pahar de vin vechi poate fi degustat într-un stabiliment care include piscine sau oferă şedinţe de masaj aşa cum se întâmplă în cazul complexului Arzuaga din apropiere de Valladolid. În crama de la Arzuaga pentru 35 de euro, un specialist îţi va explica tehnica producerii licorii timp de o oră şi jumătate, apoi vei degusta din patru soiuri. Uneori activitatea de degustare este doar un pretext… pentru promovarea unui anumit tip de turism mult mai complex. Aflat în apropierea unei podgorii întinse pe 130 de hectare din inima Spaniei, la hotelul Pago de Vicario o cameră costă 80 de euro. Pentru tradiţionalişti există sute de crame unde vinul se poate servi cu cotlete de miel sau diverse tipuri de brânzeturi. Într-o oră şi două zeci de minute la crama Motilla, veche de peste 100 de ani, poţi degusta patru soiuri de vinuri pentru 29 de euro. O altă cramă situată în apropiere de Burgos, oferă degustarea a cinci soiuri de vinuri, sâmbătă seară, pentru 25 de euro. Pentru 40 de euro, în crama Logrono, poţi testa şase sortimente, ţi se explică istoria locurilor şi poţi alege o sticlă de vin pe care să o primeşti cadou.
Strategie
Cultivăm pe suprafeţe mici
Institutul Naţional de Statistică susţine că suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie a fost de 180.000 hectare. În acelaşi timp, numărul de exploataţii agricole care au suprafeţe cultivate cu vie a fost de 894.000. Se poate concluziona că o exploataţie agricolă are, în medie, 0,20 ha cu vie. În jur de 84% din suprafaţă a fost cultivată cu viţă care produce vin alb. În zona Moldovei se află cele mai multe podgorii (care însumează 65%), apoi zona Oltenia şi Banat (20%). Producţia anuală se situează în jurul cantităţii de 5 milioane de hectolitri.
