Exporturile Bulgariei în România au crescut cu 19% în primul trimestru din 2025

0
170

Exporturile Bulgariei către România au înregistrat o creștere semnificativă de aproape 19% în primele trei luni ale anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024.

România rămâne astfel al doilea cel mai important partener comercial al Bulgariei în Uniunea Europeană, după Germania, potrivit datelor publicate de Novinite.

Volumul total al schimburilor comerciale dintre cele două state a crescut cu 7% în perioada analizată. Ministrul bulgar al Economiei și Industriei, Petar Dilov, a evidențiat trendul pozitiv în cadrul unei întrevederi oficiale cu ambasadorul României la Sofia, E.S. Brândușa Predescu. La discuții a participat și viceministrul Economiei, Doncho Barbalov.

Dilov a subliniat că România rămâne „un partener economic extern cheie”, iar valoarea comerțului bilateral a depășit 7,3 miliarde de euro în 2024.

Noi oportunități de cooperare în domenii strategice

Oficialii au discutat și despre posibilitățile de extindere a cooperării bilaterale în sectoare precum industria alimentară, IT, comerț și externalizare.

Printre propunerile analizate se numără constituirea unor parteneriate mixte pentru accesul pe piețe terțe.

Alte domenii vizate de colaborare includ digitalizarea, proiectele de mediu și energia, în contextul obiectivelor comune din cadrul inițiativelor regionale europene.

3.300 de companii bulgare active pe piața românească

Ambasadorul României la Sofia, Brândușa Predescu, a salutat consolidarea relațiilor bilaterale, apreciind că acestea „au fost ridicate la nivelul unui parteneriat strategic”.

În prezent, aproximativ 3.300 de companii din Bulgaria își desfășoară activitatea în România, semn al interesului reciproc în dezvoltarea relației comerciale.

Aderarea Bulgariei la zona euro, un avantaj pentru investitorii români

Ambasadorul Predescu și-a exprimat încrederea că apropiata aderare a Bulgariei la zona euro va crea noi perspective de colaborare economică între cele două state.

„Această evoluție ar face Bulgaria mai atractivă pentru investitorii români”, a afirmat diplomatul roman.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.