24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTop destinaţii de vacanţă în luna septembrie

Top destinaţii de vacanţă în luna septembrie

Toamna este perioada ideală să pleci într-o scurtă vacanţă departe de casă ca să te bucuri de ultimele raze de soare.

Staţiunile nu mai sunt la fel de aglomerate ca în timpul verii şi poţi să îţi găseşti cu uşurinţă un loc pe plajă, unde să leneveşti şi să admiri peisajele, iar în oraşele europene au loc numeroase festivaluri culinare şi de artă unde poţi să te distrezi şi să te culturalizezi în acelaşi timp.

Un alt avantaj al unei vacanţe în septembrie este faptul că preţurile la cazare scad destul de mult şi poţi să economiseşti nişte bani.

Dacă îţi surâde ideea poţi să alegi una din aceste destinaţii însorite:

Sicilia, Italia

Luna septembrie este cea mai bună perioadă din an pentru a vizita Sicilia. Apa mării este în continuare caldă, plajele sunt mai puţin aglomerate, iar vremea este plăcută pentru a vizita frumoasele oraşe medievale italiene fără a transpira prea mult. În plus, în septembrie au loc mai multe festivaluri culinare unde poţi degusta delicioasele mâncăruri italineşti.

Între 15-18 septembrie nu mai puţin de 30 de vânzători de îngheţată şi producătorii de granita din Sicilia îşi vor expune marfa în cadrul Festivalului Internaţional Gelato o Cefalù (sherbethfestival.it, site-ul web al festivalului în limba italiană). Dacă nu îţi place îngheţata, poţi degusta o varietate de mâncăruri cu cuşcuş la festivalul din orăşelul San Vito Lo Capo în perioada 20-25 septembrie, mai multe tipuri de cârnaţi la festivalul Sagra della Salsiccia (siciliainfesta.com, duminică 11 septembrie, în apropiere de localitatea Aragona Agrigento) sau delicioase mâncăruri pe bază de orez la Sagra del Riso în Canicattini Bagni lângă Siracuza pe 11 septembrie.

În septembrie este, de asemenea, sezonul culesului de struguri, aşa că insula este animată de festivaluri de vin. Festivalul ViniMilo Sagra dei vini dell’Etna are loc în primele două week-end-uri din septembrie, iar Festa della vendemmia în Piedimonte Etneo între 28-30 septembrie. Ambele sate sunt pe flancurile de est ale vulcanului Etna.

Lyon, Franţa

Oraşul Lyon este raiul gurmanzilor: aici există mai multe restaurante pe kilometru pătrat decât probabil oriunde altundeva în Europa şi o galaxie de stele Michelin. Al doilea oraş din Franţa oferă însă o mulţime de alte atracţii pentru turişti: cea mai mare suprafaţă renaşcentistă conservată din Europa, casa fraţilor Lumiere, un centru pentru designerii de modă care au o lungă tradiţie în confecţionarea hainelor din mătase, ruine romane şi o viaţă culturală dinamică. În schimb, oraşul este vizitat, inexplicabil, de foarte puţini turişti.

La jumătatea lunii septembrie, în oraş începe ediţia a unsprezecea a Bienalei de artă contemporană care reuneşte 70 de artişti din întreaga lume. Aceştia îşi vor expune lucrările în patru locatii: La Sucrière, Fundaţia Bullukian, Muzeul de Artă Contemporană Lyon şi fabrica TASE.

Insula Skye, Scoţia

Insula Skye, cea mai nordică şi mai mare insulă din arhipelagul coastei de vest a Scoţiei, este o destinaţie superbă pentru o vacanţă în luna septembrie. Pe 10 septembrie, Celeste, o barcă de navigaţie acoperită cu 60.000 de bucăţele de oglindă va fi ancorată în Portree unde va transmite cântece şi poveşti de pe insulă, colectate de către artiştii Zoe Walker şi Bromwich Neil. Vizitatorii pot asculta poveştile pe postul de radio Cuillin FM (cuillinfm.co.uk, 106.2 şi 102.7FM), în timp ce fac excursii prin golful pitoresc.

Celeste este atracţia principală de la festivalul Bonnie Boat, o zi întreagă de artă şi evenimente în jurul portului, inclusiv proiecţii de film în ambarcaţiuni de designer, spectacole de dans, curse între vase şi ateliere de navigaţie.

Abergavenny, Marea Britanie

În luna septembrie, în toată ţara au loc numeroase festivaluri culinare, dar oraşul Abergavenny este renumit pentru bunătăţile gastronomice. Pe lângă cei 200 de producători locali, bucătari celebri precum Fergus Henderson, Angela Hartnett, Bryn Williams, Valentine Warner, Henry Harris vor participa la dezbateri, demonstraţii şi cursuri de gătit. Locuri de cazare trebuie rezervate în avans pentru a vă asigura că nu veţi rata acest festival. După ce degustaţi toate specialităţile locale de la festival, vă puteţi retrage la o mică terasă pentru a admira locul şi oamenii.

Tur prin Cambodgia

Septembrie este o perioadă frumoasă pentru face un tur prin Cambodgia. Preţurile la cazare sunt încă mici, turiştii sunt puţini (chiar şi la Angkor), iar natura este luxuriantă şi atractivă după perioada de muson. În general, în luna septembrie, dimineţile sunt însorite şi chiar dacă, din când în când, ploi scurte vor răcori atmosfera la amiază, nivelul de umiditate este scăzut, creând condiţii confortabile pentru turism. Turul Cambodgiei trebuie să includă oraşele Phnom Penh, Siem Reap şi Battambang, unde puteţi admira numeroase vestigii antice.

Excursie prin Islanda

Reykjavik, Laguna Albastră, nori de cenuşă, un dezastru economic … acestea sunt locurile şi evenimentele pentru care Islanda este cunoscută pentru turişti. Dar dincolo de capitală – şi de prima pagină a ziarelor – este un peisaj spectaculos adâncit în tradiţie şi folclor. Dacă vizitaţi Islanda în septembrie, vă puteţi alătura fermierilor locali care pornesc pe cai în ritualul anual de adunarea a mii de oi din munţii din sudul Islandei pe care le aduc jos pe câmpiile fertile pentru păşunatul de iarnă. Pentru călăreţii experimentaţi aceasta este o modalitate foarte bună de a se întâlni cu localnicii şi de a experimenta un mod de viaţă care nu s-a schimbat aproape deloc în secole. Un ritual similar are loc la sfârşitul lunii în nord-vestul ţării, în apropiere de valea Vatnsdalur.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...

Cine este pădurarul „garantat” de baronul Gheorghe Flutur care va conduce APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va avea din această săptămână un nou director general în persoana unui silvicultor, fost deputat...

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, vizită de lucru în Germania și Spania

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 16 - 19 mai 2024, o vizită de lucru în Republica Federală...
Ultima oră
Pe aceeași temă