32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCalea ferată ajunge carcasă goală până la privatizare: Guvernul şi CFR declară...

Calea ferată ajunge carcasă goală până la privatizare: Guvernul şi CFR declară pierdute 800 de vagoane

Calea ferată din România va rămâne, cel mai probabil, o carcasă goală până la momentul la care va avea loc privatizarea acesteia. Guvernul s-a angajat ca anul viitor să vândă un pachet semnificativ din acţiunile CFR Marfă, respectiv 50%, şi să păstreze din linia ferată interoperabilă, aceasta fiind alcătuită în principal din tronsoanele de interes pentru transportul feroviar al UE. Dacă privatizarea va mai întârzia mult sau dacă mult lăudaţii manageri privaţi nu vor sosi cât de repede la cârma societăţilor de stat, există riscul ca acestea să nu mai deţină foarte multe active valoroase. An de an cele trei societăţi mai pierd câte un teren, câte un hotel, mai vând câte un bloc cu locuinţe de serviciu. Sute de vagoane au părăsit în perioada ianuarie 2009- mai 2011 patrimoniul companii feroviare de stat, potrivit unui raport întocmit de Corpul de Control al primului-ministru, Emil Boc.

841 vagoane sechestrate

Potrivit documentului guvernamental indicat “dintr-un total de 894 de vagoane marfă şi uz administrativ (spre exemplu vagoanele folosite de CFR SA la transportul materialelor de construcţii – n.r.) şi MR tracţiune (material rulant de tracţiune, anume locomotivele – n.r.) ieşite din patrimoniul privat al CFR SA în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2011, un număr de 841 au ieşit ca urmare a aplicării sechestrelor”. Principiul este următorul: pentru a nu bate la ochi că vagoanele atât de necesare firmelor private de transporturi feroviare de marfă sunt vândute prea ieftin şi pentru a ocoli licitaţiile obligatorii prin lege, societăţile de cale ferată nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale sau nu îşi plătesc dările la stat. Ulterior se pune sechestru pe acestea şi apoi, deoarece datoriile în continuare nu sunt plătite, societăţile sunt executate şi pierd materialul rulant pentru datorii incomparabil mai mici decât valoarea acestora. “Sechestrul este doar o formă de a acoperi faptul că vagoanele nu mai sunt. Firmele private nu aveau de unde să aibă vagoane, altundeva decât de la CFR Marfă sau de la fostele căi ferate uzinale”, spune un şef de compartiment din CFR Marfă. În cei aproximativ 10 scurşi de la apariţia primului operator privat de transporturi feroviare, firmele de profil au reuşit să ajungă la un parc de zeci de mii de vagoane şi sute de locomotive, majoritatea fabricate anterior anilor ’90, obţinute de la companiile de stat. Primii doi operatori pe piaţă, anume Grup Feroviar Român (GFR) şi Servtrans Invest au împreună 10.000 de vagoane şi peste 300 de locomotive.

Şefii CFR nu ştiu nimic

Rugaţi să spună ce număr de vagoane şi de locomotive a fost cedat de compania lor în perioada menţionată în actul de control al Guvernului, conducerile CFR Călători şi CFR Marfă contrazic raportul corpului de control al primului-ministru Emil Boc şi afirmă că nu au pierdut niciun activ în urma vreunui sechestru.
Directorul CFR SA Ioan Stoicescu nu a oferit un răspuns în luna ce s-a scurs de la formularea solicitării noastre şi nici nu a fost ieri disponibil pentru a oferi informaţiile. “Vă facem cunoscut că CFR Marfă SA nu a avut ieşiri din patrimoniu de material rulant de tracţiune ca urmare a aplicării de sechestre”, spune Monica Andrei, purtător de cuvânt al firmei de stat. Un răspuns similar a fost oferit şi de CFR Călători.
Cu sau fără sechestru pe ele, vagoanele însă dispar. “Pe hârtie societatea mai are cel mult 39.000 de vagoane. In practică nu foloseşte mai mult de 15.000-20.000 de vagoane. Multe nu au avut RK făcut (reparaţia capitală – n.r.) şi s-a considerat că e prea scumpă efectuarea acesteia şi s-au vândut la fier vechi. Alte stau trase prin gări precum Bucureşi Obor sau Ploieşti Sud. Sunt dezasamblate treptat şi la urmă vagonul dispare cu totul”, spune sindicalistul CFR Marfă. Acum trei ani la Constanţa au dispărut nu mai puţin de 27 de vagoane cu totul, despre care s-a presupus că au fost ridicate de pe şine şi duse la fier vechi cu totul. 

Fluxul vagoanelor în natură

In 2008, parcul de vagoane al CFR Marfă era cu cel puţin 4.000 de unităţi mai mare decât în prezent. Tendinţa a fost însă inversă în cazul principalei companii feroviare private ce face concurenţă CFR, respectiv GFR. Parcul acesteia a crescut de la 2.300 de vagoane, în 2008, la aproximativ 9.000 de vagoane în prezent.

Cele mai citite

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...

Decizia luată de Vladimir Putin după 24 de ani!

Președintele rus Vladimir Putin va vizita Coreea de Nord în această săptămână pentru prima dată în ultimii 24 de ani, au anunțat cele două...
Ultima oră
Pe aceeași temă