21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăANPC critică amendamentele la OUG 50/2010

ANPC critică amendamentele la OUG 50/2010

Comisia pentru Politica Economică, Reformă şi Privatizare a adoptat o mulţime de modificări la OUG 50. Forma adoptată de deputaţii din această comisie este aproape identică cu cea propusă de bancheri. Dacă varianta nu va fi modificată de celelalte comisii şi de plen, multe dintre drepturile oferite clienţilor de guvern prin ordonanţă vor fi anulate. Ca răspuns, ANPC critică o parte dintre amendamentele propuse de Comisia pentru Politica Economică, Reformă şi Privatizare la OUG 50/2010. Considerând că majoritatea modificărilor sugerate de deputaţi deturnează sensul ordonanţei, sunt de natură să afecteze în mod grav consumatorii.

ANPC afirmă că va susţine în continuare adoptarea legii într-o formă cât mai apropiată de textul ordonanţei de urgenţă, în condiţiile în care „respectarea drepturilor consumatorilor şi crearea unui mediu concurenţial corect în domeniul serviciilor financiare sunt modalităţile optime de reluare a creditării, de dezvoltare şi creştere a profitului.”

Care sunt criticile aduse?

Modul în care se va calcula dobânda penalizatoare

Specialiştii ANPC au identificat mai multe implicaţii negative ale amendamentelor acceptate de deputaţi. Printre acestea, se regăsesc:

1. Perceperea de către creditori a unui comision de retragere pentru sumele provenite din creditele acordate prin intermediul unui card (carduri de credit, descoperit de cont pe cardul de salariu).

2. Perceperea de către credi­to­ri a unui comision de ad­ministrare cont curent concomitent cu perceperea unui comision de administrare credit. Se creează posibilitatea de a taxa de două ori acelaşi serviciu prestat consumatorului. 

3. Aplicarea dobânzii penalizatoare la sumele restante prevăzute în contract (inclusiv la dobândă şi comisioane).

4. Anularea, în cazul contracte­lor de cesiune, a prevederii con­form căreia cesionarul era obligat să aibă o persoană de contact în România. În acest fel, consumatorii ale căror contracte au fost cesionate unor societăţi din afara ţării rămân fără posibilitatea de a rezolva eventuale probleme apărute pe parcursul derulării contractului, ştiut fiind faptul că ANPC nu poate verifica respectarea prevederilor legale decât pe teritoriul României. De asemenea, acelaşi rezultat îl are şi faptul că i se permite creditorului cedent să nu notifice cesiunea consumatorului.

Scad şansele clienţilor de a-şi câştiga drepturile în instanţă

5. Amendamentul privind păs­trarea comisioanelor şi tarifelor prevăzute în contractele de credit iniţiale elimină posibilitatea consumatorilor de a obţine în instanţă anularea anumitor comisioane percepute abuziv, prac­tic se legalizează comisioane considerate până acum de către instanţe ca fiind ilegale.

Mai mult, aşa cum este formulat respectivul amendament: „ra­te­le nevariabile ale dobânzii, marjele nevariabile, comisioanele şi tarifele din contractele de credit aflate în curs de derulare rămân fixe la valoarea de la data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă.”, impune aplicarea retroactivă a unor reglementări care vor fi adoptate prin Legea de aprobare a OUG 50/2010, ceea ce încalcă Constituţia României (data intrării în vigoare a OUG 50/2010 a fost 21.06.2010, legea de aprobare este evident ulterioară).

6. Modificarea clauzelor aferente dobânzilor variabile prin raportarea la un indice de referinţă, păstrându-se nivelul de dobândă de la data conversiei. Având în vedere faptul că în ultimii doi ani dobânzile la credite au fost majorate succesiv într-un mod netransparent în baza unor clauze considerate abuzive de către instanţele de judecată, amendamentul propus de Comisie anulează dreptul consumatorilor de a obţine în instanţă corectarea acestor abuzuri.

Deşi reprezentanţii creditorilor au afirmat public că transpunerea dobânzilor existente în formula „indice + marjă” conduce la majorări viitoare de dobânzi, indicii de referinţă Euribor şi Libor fiind în prezent la minime istorice, totuşi au solicitat completarea articolului din Ordonanţă cu precizarea în mod expres a menţinerii nivelului de dobândă de la data conversiei.

Se încalcă Directiva europeană

7. Textul Ordonanţei prevedea în mod expres, la art. 73 (2), costurile ce nu se includ în costul total al creditului. La lit. c) se specifică neincluderea în costul total al creditului a altor costuri, „în afara preţului de achiziţie pe care, pentru achiziţii de bunuri şi servicii, consumatorul este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacţia este efectuată în numerar sau pe credit.” Prin amendamentele propuse, textul devine ambiguu, iar transparenţa în cazul calculării costurilor ce revin consumatorilor dispare.

Conform noii formulări, creditorul are libertatea să ascundă costuri sub acoperirea sintagmei „alte costuri, în afara preţului de achiziţie pe care, pentru achiziţii de bunuri şi servicii, consumatorul este obligat să le plătească, indiferent (…)”. Caracterul general al prevederii permite creditorului să nu includă în costul total al creditului sume importante pe care împrumutatul le va afla eventual după încheierea fazei precontractuale sau chiar la data semnării contractului.

8. Inducerea în eroare a consumatorilor prin permiterea comercializării în acelaşi spaţiu comercial a bunurilor de consum şi a serviciilor de creditare chiar şi în cazul în care nu este vorba de un contract de credit legat, deşi consumatorului i se dă de înţeles că există o legătură între comerciant şi creditor.

9. Reducerea amenzilor la jumătate faţă de cele prevăzute de OUG 50/2010, ceea ce încalcă prevederile Directivei conform căreia sancţiunile aplicate trebuie să fie eficiente şi cu efect de descurajare. Este evident că nivelul actual al sancţiunilor nu a avut un efect de descurajare, fiind frecvente situaţiile în care creditorii ignoră sancţiunile aplicate.

Cele mai citite

Bill Walton, unul dintre cei mai mari jucători de baschet din toate timpurile, s-a stins din viață

Doliu în NBA. Legendarul Bill Walton s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, după o luptă îndelungată cu cancerul. Legenda baschetului Bill...

Ce au în comun Donald Trump și Viktor Orban. “Nu vrem să…”

Donald Trump, fostul președinte al Americii și actual candidat pentru scaunul de la Casa Albă, a afirmat, într-un interviu, că el și Viktor Orban...

Avertizare meteo pentru Pakistan. Temperaturile au atins 53 de grade Celsius

Autoritățile pakistaneze au emis luni o avertizare serioasă pentru femeile însărcinate și persoanele în vârstă, din cauza valului de căldură extremă care afectează țara....
Ultima oră
Pe aceeași temă