22.9 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInternaționalProiecţie specială "Australia", de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei

Proiecţie specială “Australia”, de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), în colaborare cu HBO România, organizează duminică 17 octombrie, la Clubul Ţăranului Român din capitală, de la ora 19.00, o acţiune de binefacere constând dintr-o proiecţie specială a documentarului românesc ”Australia”, intrarea la film realizându-se pe baza de donaţii de cărţi şi rechizite şcolare, anunţă organizatorii.

Documentarul ”Australia” (2009) spune povestea echipei naţionale de fotbal a persoanelor fără adăpost (homeless) din România şi a participării acesteia la Homeless World Cup Melbourne din decembrie 2008. Relatarea se concentrează pe şapte personaje, toţi oameni fără adăpost din Timişoara, adunaţi de un profesor de sport care crede că îi poate transforma în sportivi, în ciuda statutului lor social. Australia este o producţie originală HBO România, după o idee de Tudor Giurgiu. Producătorul executiv al filmului este Libra Film.

Claudiu Mitcu, regizorul filmului, a fost distins anul acesta cu Premiul ”Drepturile Omului”, oferit de Ambasada Franţei în România, pentru documentarele realizate, care tratează cu sensibilitate problematica marginalizării vs integrării în societate, îndemnând spectatorii să lupte împotriva propriilor prejudecăţi.

La proiecţia specială din 17 octombrie va participa şi un membru din echipa de fotbal a persoanelor fără adăpost ajunsă la competiţia de la Melbourne, Radu Muntean, care va povesti spectatorilor despre experienţa Australiei, despre şansă, luptă şi reuşită.

De asemenea, publicul care va răspunde invitaţiei de participare la campanie va afla povestea copiilor de la Centrul Comunitar Ghencea, care vor primi donaţiile colectate în urma evenimentului. Un reprezentant al Asociaţiei Sfântul Arhidiacon Ştefan, care desfăşoară activităţi şi programe sociale pentru Centrul Comunitar Ghencea, printre care un rol important îl are programul de prevenire a abandonului şcolar – Clubul Copiilor, va fi prezent la eveniment.

La iniţiativa Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc s-au alăturat şi magazinul Diverta şi Fundaţia RTC, prin campaniile pe care le desfăşoară în momentul de faţă: Dai carte, ai parte! şi Facem schimb de jucării?

Evenimentul de pe 17 octombrie, încadrat în Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei, se doreşte a fi doar începutul unei campanii sociale, în viitor APFR urmând a se implica şi în alte proiecte menite să vină în sprijinul persoanelor defavorizate, încurajând publicul să reacţioneze la problemele acestora.

Cele mai citite

Demontarea infrastructurii online critice pentru a perturba comunicațiile și propaganda teroristă

Autoritățile judiciare și de aplicare a legii din Europa și Statele Unite au desfășurat o operațiune de mare amploare pentru a demonta infrastructura online...

Florin Răducioiu, amintiri despre Cupa Mondială din 1994

Florin Răducioiu a discutat despre echipa națională a României și despre perioada Campionatului Mondial din 1994. Fostul atacant al echipei AC Milan a participat...

Ciucă vrea să ne amintească jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, vrea să ne amintească de jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”. A...
Ultima oră
Pe aceeași temă