21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCe conține pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei

Ce conține pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei

Pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei, elaborat de miniștrii de externe ai Uniunii Europene, va conține măsuri foarte dure care vor „lovi” puternic în economia țării. Aplicarea „pedepsei” va fi pusă în practică imediat, au anunțat liderii occidentali. Marți, miniștrii de Externe ai UE se întâlnesc în videoconferință pentru a stabili lista sancțiunilor.

Primii care au impus sancțiuni împotriva Rusiei au fost britanicii care au declarat, prin vocea premierului Boris Johnson, că au înghețat conturile 1 cinci bănci, iar trei oligarhi au interdicție în a intra pe teritoriul Angliei.

Ce conține pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei. 5 propuneri

Potrivit Reuters, UE va interzice tranzacționarea de obligațiuni rusești de stat pe piața europeană, iar în regiunile separatiste nu se va aplica acordul de liber-schimb UE-Ucraina. De asemenea, sancțiuni îi vor viza și pe membrii Dumei de Stat a Rusiei care au votat pentru recunoașterea autoproclamatelor republici, precum și companiile și băncile implicate în finanțarea activităților separatiste.

Pachetul conține următoarele propuneri:

  • vor fi luați în vizor cei care au fost implicați în decizia de recunoaștere ilegală a regiunilor separatiste;
  • vor fi luate în vizor băncile care finanțează armata rusă și alte operațiuni din acele teritorii;
  • va fi luată în vizor abilitatea statului și a guvernului rus de a accesa capital european, piețele și serviciile financiare,
  • se va încerca limitarea finanțării politicilor agresive de escaladare;
  • va fi luat în vizor comerțul din cele două regiuni separatiste din și spre UE, pentru a asigura că cei responsabili resimt clar consecințele economice ale acțiunilor lor ilegale și agresive.

Ministrul irlandez de externe: „Trebuie să ne asigurăm că Rusa va simți durerea”

Uniunea Europeană a anunțat că va adopta măsuri adiționale la o dată ulterioară, dacă este nevoie, arată un comunicat al declarației comune a președinților Comisiei Europene și Consiliului European. UE a spus în mod repetat că este pregătită să impună „consecințe masive” asupra economiei Rusiei, dacă Moscova invadează Ucraina. Însă, europenii au precizat că, având în vedere legăturile strânse ale UE în energie și comerț cu Rusia, sancțiunile vor fi în faze.

„Trebuie să ne asigurăm că orice s-ar întâmpla, Rusia va simți durerea…pentru a ne asigura că Rusia nu are niciun stimulent de a merge mai departe”, a spus ministrul irlandez de externe, Thomas Byrne.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă