33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăGDPRVIDEO O echipă de chirurgi americani a realizat prima grefă multiplă la...

VIDEO O echipă de chirurgi americani a realizat prima grefă multiplă la o fetiţă

Alannah are doar nouă ani şi suferea deja din cauza unei tumori ‘monstru’, care i-a afectat şase organe. Ţinând seama de urgenţa situaţiei, medicii au încercat imposibilul, realizând o grefă multiplă, relatează 7sur7.be, citat de Agerpres.

 

Când doctorii au descoperit cât de gravă era situaţia – ca urmare a unei tumori miofibroblastice deosebit de agresive – micuţei Alannah, au încercat mai întâi să o trateze cu chimioterapie şi o intervenţie chirurgicală, însă totul a eşuat: tumora a fost mai puternică şi, pentru că se apropia cu paşi repezi de inimă, nu rămânea decât o soluţie: scoaterea organelor afectate şi înlocuirea lor.

Astfel, la spitalul pentru copii din Boston s-au realizat şase transplanturi majore: de esofag, ficat, stomac, splină, pancreas şi intestin gros. Potrivit oficialilor spitalului, este primul transplant cunoscut de esofag din lume şi cel mai mare număr de organe grefate unei persoane la o singură intervenţie, informează Portland Press Herald.

‘Tumora era ca un monstru, încrustat pe multe organe, cam ca o caracatiţă tenace care înghite organele unul câte unul’, spune bunica fetiţei. A trebuit să se aştepte un an până când s-a găsit un donator compatibil. În luna octombrie, Alannah a fost operată timp de 14 ore de dr Kim şi echipa sa. A fost o operaţie complexă: ‘Cam două treimi din timp le-am petrecut extirpând tumora şi organele afectate.’

Alannah se recuperează încet-încet şi acum se simte mult mai bine. Poate mânca din nou aproape normal (înainte era hrănită doar prin tuburi) şi starea ei de sănătate se îmbunătăţeşte, chiar dacă viaţa departe de casă nu-i prea place. Fetiţa va trebui să fie supravegheată toată viaţa şi va avea nevoie poate de noi transplanturi. Toţi speră însă ca tumora să nu mai apară.

Cele mai citite

Autoritățile vamale ucrainiene se pregătesc să pună embargo pe petrolul românesc

Nebunia petrolului rusesc a ajuns să afecteze și firmele românești care exportă produse petroliere în Ucraina. Un grup de magnați ucrainieni, grupați în compania...

Bacalaureat 2024. Astăzi este proba orală la Limba română

Examenul de Bacalaureat 2024 începe în ziua de luni, 17 iunie, prima probă fiind proba orală la Limba și literatura română. Peste 134.000 de candidaţi...

Record de îndatorare pentru Statul Român. Datoria publică a crescut în martie la 845 miliarde lei

Datoria publică a crescut în martie cu 3,8 miliarde de lei și a atins nivelul record de 845,1 miliarde lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă