19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăGDPRCe te face să te simţi bătrân

Ce te face să te simţi bătrân

Oboseala, problemele de memorie, anemia şi tensiunea scăzută sunt puse de multe ori pe seama îmbătrânirii organismului. Ce nu prea se ştie însă este că toate acestea pot fi cauzate de un deficit de vitamina B12, afirmă specialişti citaţi de ziarul The New York Times.

Ilsa Katz avea 85 de ani când a început să aibă probleme de memorie. Nu-şi putea aminti numele cunoştinţelor şi nici ce făcea în timpul zilei. „Iniţial, nu am fost îngrijorată. Am crezut că asta face parte din procesul normal de îmbătrânire. Dar, în timp, problemele de memorie au devenit tot mai severe şi mai frecvente”, spune fiica ei, Vivian Atkins, citată de ziarul The New York Times. Testele făcute la o clinică de specialitate au dus la punerea diagnosticului de Alzheimer. Femeia a început un tratament cu medicamente, dar s-a simţit mai rău. Medicul i-a testat însă şi nivelul de vitamina B12, care a ieşit sub li­mi­tele normale, şi i-a spus că acest lucru ar putea contribui la apa­riţia simptomelor ei.

Ilsa Katz a început să facă săptămânal injecţii cu B12. „La scurt timp, starea de agi­taţie s-a ameliorat, iar memo­ria i s-a îmbunătăţit. Am simţit că mi-am recăpătat mama”, spune fiica ei. Ilsa Katz are acum 87 de ani, locuieşte singură în Manhattan şi se simte suficient de bine cât să refuze vreun ajutor. Totuşi, fiica ei se întreabă: „De ce nu se face un control de rutină al nivelului de vitamina B 12, mai ales la persoanele în vârstă?”.

Ficat şi carne de curcan pentru un tonus mărit

Întrebarea ei este justificată. Pe măsură ce îmbătrânim, capacitatea organismului de a absorbi vitamina B12 scade, la fel şi consumul de alimente bogate în această vitamină. Deficitul de vitamina B12, esenţială pentru dezvoltarea sistemului nervos, pentru producerea de ADN şi pentru formarea de celule roşii, poate crea o serie de simptome confuze, care de multe ori sunt prost diagnosticate sau asociate cu îmbătrânirea.

Un deficit sever de vitamina B12 poate duce la anemie, afecţiune ce poate fi depistată în urma unui test de sânge de rutină. Alte simptome frecvente sunt slăbiciune musculară, oboseală, tulburări de echilibru, tensiune scăzută, depresie şi alte tulburări de dispoziţie, precum şi probleme de memorie.

Laboratoarele de analize par a nu se fi pus de acord asupra a ceea ce înseamnă un nivel normal de vitamina B12, dar părerea majoritară arată că putem vorbi despre un deficit la adulţi atunci când nivelul este mai mic de 250 de picograme pe mililitru de sânge.

Vitamina B12 este solubilă în apă, dar organismul sto­chează surplusul în ficat şi în alte ţesuturi, astfel încât chiar dacă dieta este deficitară în vitamina B12 o perioadă, analizele nu o vor arăta. Dacă „stocul” este mai sărac, deficitul poate apărea într-un an sau chiar mai devreme, la copii. Recomandarea zilnică variază: 2,4 micrograme pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani, 2,6 micrograme pentru gravide şi 2,8 micrograme pentru femeile care alăptează.

Cantităţile pot fi luate dintr-o dietă echilibrată care conţine proteine de origine animală: ficat, carne roşie, curcan, peşte şi crustacee. În cantităţi mai mici, vitamina B12 mai poate fi luată şi din lactate, ouă şi carne de pui. Legumele şi fructele nu asigură un nivel optim, motiv pentru care vegetarienilor, veganilor şi copiilor pe care aceştia îi alăptează li se recomandă suplimente de vitamina B 12 sau cereale fortifiate care pot fi consumate la micul-dejun.

Medicamentele care „distrug” vitaminele din organism

Unele produse, precum spi­rulina, con­ţin o pseudo-B12 pe care organismul nu o poate folosi, dar care poate „păcăli” analizele şi astfel deficitul să nu mai apară la testele de sânge. Un deficit de vitamina B12 mai pot avea persoanele care iau mult timp anumite medicamente pentru aciditate la stomac sau pentru ulcer şi care, prin urmare, au nevoie de suplimente zilnice.

Şi persoanele mai în vârstă de 50 de ani sunt la risc. Nivelul de acid din stomac scade o dată cu vârsta: 30% din vârstnici ar putea avea prea puţin acid în stomac care să absoarbă cantităţi suficiente de vitamina B12 din alimente. De aceea, ele trebuie să consume frecvent alimente bogate în vitamina B12 sau să ia zilnic un supliment de 25-100 de micrograme, la recomandarea medicului. De asemenea, dozele mari de acid folic pot masca deficitul de vitamina B12 şi pot cauza deteriorări permanente ale neuronilor.

Deficit de vitamina B12 mai pot avea şi persoanele care consumă frecvent alcool, cei care au făcut intervenţii chirurgicale la nivelul stomacului pentru a slăbi sau pentru ulcer, precum şi cei care iau acid aminosalicilic, pentru tratamentul bolilor inflamatorii intestinale, sau metformin, un antidiabetic oral.

Suplimente injectabile sau tablete sub limbă

Majoritatea medicilor reco­man­dă injecţiile cu vitamina B12, dar tabletele sublinguale, administrate în doze mari, pot fi la fel de eficiente pentru persoanele cu probleme de absorb­ţie, inclusiv pentru cele cu anemie pernicioasă (n.r. – anemie ce rezultă dintr-o proastă absorb­ţie a vitaminei B12). De obicei, se recomandă timp de o lună o doză zilnică de 2.000 de micrograme. În următoarea lună, doza scade la 1.000 de micrograme pe zi, pen­tru ca apoi aceeaşi doză să fie administrată săptămânal.

Cele mai citite

Canotorul Mihai Chiruţă merge la Jocurile Olimpice! Câți sportivi români sunt calificați în acest moment

Canotorul român Mihai Chiruţă s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de simplu vâsle masculin, marţi, după ce a câştigat Finala...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă