31.2 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialValuri tsunami de 60 de centimetri în nord-estul Japoniei

Valuri tsunami de 60 de centimetri în nord-estul Japoniei

Valuri tsunami de 60 de centimetri, precedate de altele mai mici au fost observate joi, la ora locală 12.22 (06.22, ora României), pe coasta prefecturii Iwate, în nord-estul Japoniei, a anunţat Agenţia meteorologică a Japoniei, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit Agenţiei meteorologice, citată de postul de televiziune public NHK, numeroase valuri tsunami au fost observate începând de la ora locală 06.52 (00.52, ora României) în diferite puncte de pe coasta de nord-est (în regiunile Hokkaido, Aomori, Iwate şi Miyagi), cel mai important având 60 de centimetri şi fiind înregistrat în portul Kuji, din prefectura Iwate.

Serviciul nipon a menţinut alerta privind posibilitatea producerii unui tsunami care ar putea atinge un metru înălţime şi a îndemnat populaţia să nu se apropie de mare.

În prefectura Iwate, o recomandare de evacuare vizează aproximativ 10.000 de locuinţe din apropierea mării.

Numeroase persoane, încă traumatizate de tsunamiul din 11 martie 2011, soldat cu moartea a peste 18.000 de persoane, au preferat să-şi părăsească temporar locuinţele.

Compania Tokyo Electric Power (TPECO), care administrează centrala afectată de la Fukushima, a suspendat operaţiunile prevăzute joi, a anunţat agenţia Jiji.

În 1960, un cutremur cu magnitudine de 9,5 produs în Chile a declanşat un tsunami de-a lungul Pacificului, soldat cu moartea a peste 140 de persoane în Japonia.

Cele mai citite

Crimă în Capitală: cadavrul unei fete de 17 ani, găsit într-o cameră de hotel

Cadavrele unei fete de 17 ani și al iubitului acesteia, de 24 de ani, au fost găsite într-o cameră a unui hotel din Capitală. Anchetatorii...

VIDEO. Coreea de Nord susține că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple

Coreea de Nord a reuşit ieri testul unei rachete cu focoase multiple, a informat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA.Regimul de la Phenian "a...

Kremlinul afirmă că Rusia intenționează să reducă relațiile cu Occidentul

Rusia ia în considerare să reducă relațiile cu Occidentul din cauza implicării mai profunde a Statelor Unite și a aliaților lor în războiul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă