24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialProiect pentru ofițerii de informații din DIPI și SPP

Proiect pentru ofițerii de informații din DIPI și SPP

Ofițerii de informații ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP) se în specializează managementului integrat al situației operative. De fapt este vorba despre un proiect care are ca scop dezvoltarea cooperării între cele două structuri. De fapt, beneficiarii acestui proiect vor fi instituțiile și autoritățile naționale care primesc sau accesează produsele de tip intelligence.

Proiectul se numește “Îmbunătățirea capacității analitice pentru consolidarea managementului integrat al situației operative (AOS)” și este derulat de DIPI, fiind cofinanțat din Fondul pentru Securitate Internă –Instrumentul de sprijin financiar pentru cooperare polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este 820.242 lei, din care 615.181,5 lei este valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul pentru Securitate Internă, iar 205.060,5 lei este cofinanțare eligibilă a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea managementului integrat al situației operative cu sprijinul analiștilor de informații.

Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea cunoștințelor și abilităților practice în domeniul analizei operaționale, pe de o parte, și însușirea cunoștințelor și abilităților practice de bază în domeniul analizei strategice, pe de altă parte.

Grupul țintă al proiectului este constituit din analiști ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP) – în calitate de partener instituțional. Beneficiare indirecte ale proiectului sunt instituțiile și autoritățile naționale care primesc sau accesează produsele de tip intelligence, în vederea valorificării și transpunerii acestora în decizii de nivel operațional/strategic, inclusiv la nivelul Uniunii Europene.

Justificarea implementării proiectului este de a dezvolta capacitatea analitică de nivel operațional și strategic, cu efecte directe în planul timpilor de reacție la situația operativă, respectiv al creșterii calității produselor analitice destinate beneficiarilor legali. Concomitent, proiectul vizează armonizarea pregătirii de specialitate a analiștilor din cadrul DIPI și SPP, precum şi dezvoltarea cooperării între cei doi parteneri instituționali prin promovarea unei culturi și a unui limbaj comune în domeniul analizelor operaționale și strategice.

Proiectul va contribui la consolidarea cunoștințelor deținute de analiștii proprii, dobândite ca urmare a implementării, cu succes, a proiectului SIMITO (cod SMIS 19554), precum și la sustenabilitatea acestuia.

Cele mai citite

Taylor Swift, comparată cu Madonna, Michael Jackson sau Beatles. Marius Moga: “Cred că este un fenomen”

Taylor Swift este un fenomen global și un adevărat titan în industria muzicală. Cu 14 premii Grammy la activ, dintre care patru pentru albumul...

Anunț al ANPC cu privirea la achiziționarea jucăriilor pentru copii

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis un mesaj important pe rețelele sociale, sâmbătă, subliniind necesitatea achiziționării jucăriilor...

Record în 2024 pentru Canalul Mânecii: Peste 10.000 de migranţi l-au traversat ilegal

Peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii, de la începutul anului 2024, pentru a ajunge în Regatul Unit. Aceasta reprezintă o creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă