29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialPeste 13.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul...

Peste 13.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul revoltei – ONG

Peste 13.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în timpul violenţelor care au debutat la mijlocul lunii martie 2011, în Siria, odată cu revolta faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, potrivit Mediafax.

Cel puţin 9.183 de civili, 3.072 de membri ai forţelor guvernamentale şi 794 de dezertori au murit în timpul represiunii, luptelor şi atentatelor care afectează această ţară de peste 14 luni.

De la intrarea în vigoare a încetării focului, pe 12 aprilie, cel puţin 1.881 de persoane, dintre care 1.260 de civili au murit în timpul violenţelor.

OSDO îi consideră civili pe toţi sirienii care nu sunt militari, inclusiv pe cei care s-au alăturat miliţiilor pentru a lupta împotriva regimului.

Cele mai citite

Maia Sandu a numit un nou procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a câștigat un concurs la care a avut doi contracandidați

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a numit pe Ion Munteanu în funcția de procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a obținut această funcție în...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă