31.2 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăInternaționalRomanul „Scrisori către Rita” ajunge pe scena Teatrului În Culise

Romanul „Scrisori către Rita” ajunge pe scena Teatrului În Culise

Asociaţia Culturală „În Culise” vă invită pe 21 Aprilie, ora 19:00, la premiera spectacolului-serial „Scrisori către Rita”. În premieră în România (probabil şi în lume) foiletonul teatral SCRISORI CĂTRE RITA, de Ştefan Caraman, ajunge pe scena teatrului În Culise. Spectacolul va fi urmat de o sesiune de discuţii la care vor fi prezenţi autorul Ştefan Caraman, regizorul Cristian Bajora şi actorul Ştefan Nistor.

Aveţi pentru prima oară ocazia să întâlniţi pe viu personajele romanului explozie al anului 2011, scris pe un blog în perioada 2009-2010, sub pseudonimul Kaos Moon. Serialul – pentru că vorbim despre primul sezon – are 12 episoade, iar fiecare episod va fi reprezentat o dată în fiecare săptămână. Toate reprezentaţiile vor începe la ora 19:00, iar în cazul în care locurile vor fi ocupate vom încerca o a doua reprezentaţie de la ora 21:00. Datele reprezentaţiilor sunt: 21 Aprilie, 28 Aprilie, 04 Mai, 15 Mai, 27 Mai, 1 Iunie, 7 Iunie, 14 Iunie, 21 Iunie, 28 Iunie, 5 Iulie, 12 Iulie.

Ştefan Caraman ne spune care este povestea: „Pe scurt : Nic Labis, un upgrade al marelui poet (dar fara sa ii replice talentul), un minuscul locuitor la bloc si drumul lui de la finish catre linia de start. Scrisori catre Rita e povestea unei despartiri, care ar durea daca n-ar fi atat de hilara si care ar fi amuzanta daca nu ar durea atat. Nic e omul gratuit, fara obligatii si fara target, e antistarul, e ceea ce-si doreste cel mai mult societatea de azi sa marginalizeze. Nic povesteste; pentru ca daca nu o face, moare. Nic nu deranjeaza pe nimeni desi langa el nu poti sta neutru. Iti vine sa-l bati, sa-l strangi in brate, sa-l speli, sa-l iubesti. Un singur lucru nu reusesti – sa-l ignori. Nic e vulgar pentru ca viata printre sfintii falsi il oprima. Nic face lucruri pe care noi nu avem voie sa le facem, desi … Nic e un mic Isus care ne spala de pacatul ipocriziei.

Abonamentele au fost puse în vânzare la Teatrul În Culise astfel:

Pachetul I – reprezentând un abonament cu bilete pentru toate cele 12 spectacole în valoare de 150 de lei.

Pachetul II – reprezentând un abonament cu bilete pentru cele 12 spectacole plus un tricou inscripţionat cu un citat din roman in valoare de 200 de lei.

Pachetul III – reprezentând un abonament cu bilete pentru cele 12 spectacole plus un tricou inscripţionat cu un citat din roman la care se adaugă un exemplar de carte, în valoare de 250 lei

Pentru ceilalti spectatori, care vor opta doar pentru anumite episoade, oferim bilete de intrare/reprezentaţie – valoarea acestora fiind 30 RON, în limita locurilor rămase după vânzarea abonamentelor.

Pe toată perioada derulării proiectului, în incinta teatrului veţi găsi la vânzare exemplare din SCRISORI CĂTRE RITA (editura TRACUS ARTE Bucureşti), precum şi tricouri inscripţionate cu citate din carte.

Vă invităm călduros la o călătorie teatrală originală şi sexy, plină de poezie şi umor deopotrivă şi, înainte de toate, irepetabilă. Sâmbătă, 21 aprilie, ora 19:00. Locurile sunt limitate!

Rezervarile se pot face la telefon 021/320.20.59 sau pe site http://teatru.inculise.ro/.

Cele mai citite

Constanța: Un student a încercat să-și incendieze profesorul după ce a primit o notă proastă

Un student nemulțumit de nota primită a încercat să incendieze un profesor. Incidentul a avut loc la o universitate din Constanța. Profesorul ar fi...

FOTO și VIDEO. Incendiu la un centru comercial din Ploiești

Un ansamblu care include magazine şi alţi operatori economici din Ploieşti a fost cuprins de un incendiu, în această dimineaţă, fiind emis mesaj RO-ALERT...

FRF încearcă să dubleze numărul biletelor la meciul România – Olanda

Federația Română de Fotbal a anunțat procedura de achiziționare a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale EURO 2024, în care România va...
Ultima oră
Pe aceeași temă