33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialTraficul aerian pe "Henri Coandă" şi Băneasa a fost reluat

Traficul aerian pe “Henri Coandă” şi Băneasa a fost reluat

Traficul aerian pe aeroporturile Băneasa şi “Henri Coandă” a fost reluat, joi dimineaţă, dar mai multe curse interne şi externe sunt anulate, iar altele au plecat întârziat din cauza operaţiunilor de degivrare, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului “Henri Coandă” Otopeni, Valentin Iordache, a declarat, joi dimineaţă, că şase curse, toate spre destinaţii externe au fost anulate.

Potrivit lui Iordache, cursele care au plecat dimineaţă înregistrează întârzieri de aproximativ 30 de minute din cauza operaţiunilor de degivrare.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că prognozele indică în orele următoare ploaie, ceea ce poate duce la producerea îngheţului şi că “veştile nu sunt tocmai bune”, fiind posibil ca temperaturile să continue să scadă.

Referitor la unele curse anulate miercuri, Iordache a precizat că este decizia privind rerutarea sau reprogramarea aparţine companiilor de transport aerian.

Compania Tarom a anunţat, miercuri, că şi-a anulat toate zborurile care nu au decolat până miercuri seară, din cauza vremii nefavorabile, precizând că este vorba de 47 de curse interne şi externe.

Cele 47 de curse Tarom care nu au decolat miercuri conform progamărilor au fost anulate pentru că vremea nefavorabilă nu permite operarea zborurilor în siguranţă.

Pasagerii care urmează să călătorească joi sunt rugaţi să contacteze compania, pentru informaţii legate de situaţia zborurilor lor, la numerele de telefon Call Center Tarom 9361 – valabil pentru apeluri din Bucureşti sau la 021.204.64.64, 021.303.44.00 şi 021.303.44.44.

Cele mai citite

Fotbal: Clauss consideră “extrem de pozitiv” ca De Zerbi să semneze cu Marseille

Fundașul echipei Franței și al clubului Olympique de Marseille, Jonathan Clauss, a declarat duminică că ar fi "extrem de pozitiv" ca antrenorul Roberto De...

Orezul Cărnos: O Revoluție Alimentară din Coreea de Sud

Seul, Coreea de Sud Într-un mic laborator din Seul, o echipă de oameni de știință sud-coreeni lucrează la un proiect revoluționar care ar putea schimba...

Zboruri anulate la aeroportul din Manchester, Marea Britanie, după o pană de curent, duminică, 23 iunie 2024

Zboruri anulate în două terminale și sosiri deviate la aeroportul din Manchester, Marea Britanie, după o pană de curent, duminică, 23 iunie 2024 Zborurile la...
Ultima oră
Pe aceeași temă