Uniunea Europeană (UE) nu răspunde în mod adecvat la tensiunile în creştere dintre Azerbaidjan şi Armenia, care riscă să intre într-un război ce va destabiliza securitatea energetică a UE, susţine Borut Grgic, fondator şi preşedinte al iniţiativei transcaspice de la Centrul de Politici Europene şi Senior Fellow al Consiliului Atlantic, în ediţia de joi a cotidianului Wall Street Journal, citat de Agerpres.
În timp ce majoritatea guvernelor europene sunt preocupate de reducerea cheltuielilor destinate apărării, pentru a-şi echilibra bugetele şi a-şi reduce datoriile, există cel puţin două ţări de pe continent care fac exact opusul. Azerbaidjanul şi Armenia şi-au crescut cheltuielile destinate apărării, iar acest trend este valabil în ultimii câţiva ani. Cele două ţări sunt blocate într-un conflict îngheţat în Nagorno-Karabah, iar dacă restul liderilor europeni nu încep să ia acest aspect în serios, consecinţa va fi un alt război în regiune.
Nagorno-Karabah este o provincie din Azerbaidjan, asupra căreia Baku a pierdut controlul în timpul războiului din 1993 cu Armenia. În plus faţă de Nagorno-Karabah, armata armeană ocupă şapte teritorii adiacente. Azerbaidjanul, bogat în rezerve de hidrocarburi şi având relaţii excelente cu companiile energetice occidentale, consideră situaţia actuală de neacceptat. Un milion de azeri de azeri strămutaţi pe plan intern şi o iniţiativă de pace veche, iniţiată de Grupului de la Minsk al OSCE, sunt parţial de vină pentru nerăbdarea tot mai mare a Baku-ului.
Mai încrezător în forţele proprii, mai bogat şi cu un buget militar de peste 3 miliarde de dolari, Azerbaidjanul încearcă să se convingă acum că un război pentru eliberarea Nagorno-Karabah ar putea să nu fie o mişcare greşită pe viitor.
În afară de a-i numi pe oficialii azeri partizani ai războiului, UE nu răspunde în mod adecvat nici la recenta încredere în forţele proprii dobândită de Azerbaidjan, nici la tensiunile din ce în ce mai crescute în regiune. La baza acestei atitudini este refuzul UE de a accepta o mai mare responsabilitate pentru securitatea în Caucazul de Sud, iar un corolar al acestei afirmaţii este că numeroase capitale europene preferă o relaţie confortabilă cu Moscova pentru a-şi crea o cooperare în domeniul securităţii cu statele Caucazului de Sud, consideră Grgic.
Un angajament direct şi proactiv european ar putea reduce tensiunile din regiune şi aduce din nou Armenia şi Azerbaidjanul la masa discuţiilor. Dacă Bruxellesul nu va reuşi acest lucru şi un nou război va izbucni în Caucaz, securitatea UE va fi grav compromisă. Un conflict armat între Armenia şi Azerbaidjan nu ar afecta doar coridorul energetic al Europei de sud, ci şi flancul de sud-est a UE, făcând membrii săi mai vulnerabili la ameninţări asimetrice cum ar fi contrabanda şi terorismul. Nu în ultimul rând, un alt război în regiune poate complica şi mai mult relaţiile Europei cu Rusia.
Problema securităţii în Caucazul de Sud este una existenţială pentru Europa. A întreba unde se poate opri Bruxellesul să nu mai ia în serios conflictele este acelaşi lucru cu a intreba cât de departe se întind graniţele Europei. Securitatea şi stabilitatea asigurată de UE continentului sunt două feţe ale aceleiaşi monede.