33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialZiua armatei fără militari

Ziua armatei fără militari

Restructurarea forţelor militare ale României a avut consecinţe nebănuite, dar mai ales nedorite. Toate unităţile militare din Caraş Severin sunt părăsite şi într-.un stadiu avansat de degradare. 

La această dată, în Caraş Severin, în afara unei părţi a angajaţilor de la Comisariatul Militar, în judeţ nu mai există picior de militar. Nici măcar fanfară militară nu mai există. Ceremonialul de ieri de depunere a jerbelor de flori la monumentul din Piaţa Tricolorului, s-a desfăşurat fără muzică şi fără defilarea militarilor. Doar se serba Ziua Armatei. ,,Eu am lucrat mai bine de 5 ani la Valeadeni. Pe aici au trecut mai bine de 2000 de oameni. O parte din viaţa lor a rămas aici, între aceste ziduri. Înainte răsuna totul de glasuri de bărbaţi tineri, acum se mai aude doar vântul prin ferestrele sparte” spune căpitanul în rezervă George Popescu.

Distruse şi prădate

După desfiinţarea unităţilor militare, inclusiv a celor din judeţul Caraş-Severin,  militarii au plecat- prima dată cei în termen  iar mai apoi cadrele, dar clădirile au rămas în uitare şi mai apoi, în paragină. Multe dintre ele sunt nefolosite şi ceea ce este mai grav, se degradează continuu. Pe de o parte natura şi intemperiile pe de alta, oamenii, adică, hoţii. Unele au ajuns deja adevărate ruine din care au mai rămas doar pereţii. Fosta unitate de rachete, Regimentul Semenic, cel de deasupra de Reşiţa, este într-o stare deplorabilă. Ferestre sparte, tocăria şi lemnăria furată iar mai nou, au început să fie furate şi firele electrice din tencuială fiindcă, prizele, întrerupătoarele şi duliile, au dispărut de mult. Există un personal de pază format din poliţişti comunitari, dar aceştia când sunt, când nu sunt prezenţi la post- aceasta în funcţie de dispoziţiile şefilor. Mai rău arată fostele unităţi militare de la Valeadeni şi Doclin. Ce nu s-a putut fura, a fost distrus cu bună ştiinţă.

Cele mai citite

Atac cu rachete al Ucrainei asupra Crimeei ucide 2 persoane și rănește 22: guvernatorul numit de Moscova

Un atac cu rachete al Ucrainei asupra Sevastopolului, pe peninsula Crimeea anexată de Rusia, a ucis duminică, 23 iunie 2024, două persoane, inclusiv un...

Fostul campion Murray, exclus de la Wimbledon după o intervenție chirurgicală la spate

Fostul campion de două ori la Wimbledon, Andy Murray, a fost exclus din turneul de anul acesta după ce a suferit o intervenție chirurgicală...

Fotbal: Clauss consideră “extrem de pozitiv” ca De Zerbi să semneze cu Marseille

Fundașul echipei Franței și al clubului Olympique de Marseille, Jonathan Clauss, a declarat duminică că ar fi "extrem de pozitiv" ca antrenorul Roberto De...
Ultima oră
Pe aceeași temă