14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăGDPRUn test de voce depistează maladia Parkinson

Un test de voce depistează maladia Parkinson

Un test de voce poate depista Parkinsonul cu ani înainte ca simptomele să apară. Cu cât este diagnosticat mai devreme, cu atât tratamentul este mai eficient. Cei care au pus la punct această tehnică sunt oamenii de ştiinţă de la Universitatea Haifa, în Israel, relatează publicaţia Daily Mail, citată de ziare.com. În mod normal, această boală neurologică este descoperită după ce măcar un simptom apare.

Avantajul acestei metode este acela că un om aparent sănătos poate afla dinainte pericolul pe care îl paşte, luând din timp măsuri. Testul de faţă caută anumite schimbări în voce, nedetectabile de urechea umană. Un program de calculator analizează aceste voci, semnalandu-le pe cele ale suferinzilor. De altfel, în Israel se va declanşa un program naţional de depistare a bolii, întâietate având persoanele ce l-ar putea moşteni ereditar. Pentru realizarea testului, nu e nevoie decât de câteva propoziţii din partea pacientului. Metoda a fost deja împrumutată de medici din întreaga lume.

Cele mai citite

Robert Păiuşi, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului, era drogat

Primarul PSD al comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie...

Un grup de activiști pro-Palestina a instalat în semn de protest mai multe corturi în campusul Universității București

Un grup de activiști, care se identifică pe rețelele sociale cu numele „Solidaritate România-Palestina”, a instalat mai multe corturi în campusul Universității București, anunțând...

Gheorghe Dincă, afirmații tulburătoare: “Pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu le-am omorât, ci le-am vândut!”

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „Monstrul din Caracal”, încearcă să obțină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare....
Ultima oră
Pe aceeași temă