16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăEconomieȚigările electronice scapă, momentan, de suprataxarea aplicată celor tradiționale

Țigările electronice scapă, momentan, de suprataxarea aplicată celor tradiționale

Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să excludă, pentru moment, ideea de a taxa ţigările electronice la fel ca şi ţigările tradiţionale, transmite AFP.

Executivul european “a derulat o evaluare aprofundată şi a decis să nu avanseze o propunere legislativă pentru a revizui regulile referitoare la accizele aplicate ţigărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Vanessa Mock.

UE practică o acciză minimă pentru ţigarete, pe care fiecare ţară membră este liberă să o majoreze în funcţie de nevoile sale. În luna martie 2016, miniştrii de Finanţe din UE au cerut Comisiei Europene să analizeze posibilitatea de a revizui aceste reguli, în special având în vedere dezvoltarea de noi produse precum ţigările electronice.

Într-un raport în care îşi explică decizia publicată vineri, Comisia precizează că informaţiile disponibile, pentru moment, cu privire la ţigările electronice sunt limitate. “În consecinţă, este dificil să ajungem la concluzii cu privire la evoluţia viitoare a pieţei”, a explicat Comisia.

Modificarea obiceiurilor de consum, ca urmare a migraţiei fumătorilor spre noi produse, nu a antrenat la acest moment decât pierderea unor accize în valoare de două miliarde de euro la nivelul UE, adică mai puţin de 2,5% din totalul accizelor percepute, arată o estimare a Comisiei.

Executivul european recomandă un răgaz suplimentar pentru strângerea mai multor informaţii cu privire la piaţa ţigărilor electronice şi intenţionează să efectueze o nouă evaluare în 2019, a subliniat Vanessa Mock.

În acest moment, nouă state membre UE (Italia, Portugalia, România, Slovenia, Letonia, Ungaria, Finlanda, Grecia şi Croaţia) au introdus, din voinţă proprie, taxe pe ţigările electronice, arată datele Comisiei Europene.

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...
Ultima oră
Pe aceeași temă