Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Donald Trump confirmă că este investigat pentru demiterea directorului FBI

Echipa de tranziție a președintelui american, Donald Trump, a primit ordin să păstreze toate documentele care ar putea avea legătură cu investigaţia privind implicarea Rusiei în scrutinul prezidenţial american.

Share

Iulia Iancu 0 comentarii

Actualizat: 16.06.2017 - 18:23

Echipa de tranziție a președintelui american, Donald Trump, a primit ordin să păstreze toate documentele care ar putea avea legătură cu investigaţia privind implicarea Rusiei în scrutinul prezidenţial american, arată un memorandum obţinut de cotidianul The New York Times, potrivit Mediafax.

Potrivit memorandumului, foştii membri ai echipei de tranziţie "au datoria de a păstra toate documentele fizice şi electronice care ar putea avea orice legătură cu investigaţiile aflate în curs".

Oficiali americani au declarat sub protecţia anonimatului, pentru cotidianul The Washington Post, că procurorul special Robert Mueller îl investighează pe Donald Trump pentru posibila obstrucţionare a justiţiei. Donald Trump şi-a atras critici pentru că l-a demis pe directorul FBI James Comey în timp ce acesta coordona ancheta privind contactele unor apropiaţi ai lui Donald Trump cu oficiali ruşi. În cursul audierilor în Congres, James Comey a declarat că Donald Trump i-a cerut să abandoneze ancheta care îl viza pe fostul consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn, demis pentru că i-ar fi ascuns vicepreşedintelui Mike Pence informaţii despre contacte cu oficiali ruşi.

"Au fabricat o asociere falsă cu povestea despre Rusia, au găsit zero dovezi, astfel că acum merg pe obstrucţionarea justiţiei cu o poveste falsă. Drăguţ", a transmis Donald Trump joi prin Twitter.

Conform surselor citate de publicaţia The Washington Post, investigaţia care îl vizează direct pe Donald Trump pentru presupusa obstrucţionare a justiţiei a fost iniţiată la câteva zile lui demiterea lui James Comey.

Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane, Mike Rogers, şeful Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA), şi Richard Ledgett, fost director adjunct al NSA, au acceptat să fie intervievaţi de colaboratorii lui Robert Mueller săptămâna viitoare, precizează The Washington Post.

Mark Corallo, purtătorul de cuvânt al echipei juridice a lui Donald Trump, a criticat vehement dezvăluirea informaţiilor, declarând, potrivit agenţiei Reuters: "Dezvăluirile de informaţii făcute de FBI despre preşedinte sunt revoltătoare, fără nicio scuză şi ilegale". Purtătorul de cuvânt al procurorului special Robert Mueller a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Trump: Sunt investigat pentru demiterea directorului FBI de către cel care mi-a recomandat acest pas

Preşedintele american Donald Trump a declarat, vineri, că investigaţia care îl vizează privind demiterea directorului FBI James Comey este efectuată de către persoana care i-a recomandat să ia această decizie, procurorul special Robert Mueller, informează site-ul agenţiei Reuters.

Oficiali americani au declarat sub protecţia anonimatului, pentru cotidianul The Washington Post, că procurorul special Robert Mueller îl investighează pe Donald Trump pentru posibila obstrucţionare a justiţiei. Donald Trump şi-a atras critici pentru că l-a demis pe directorul FBI James Comey în timp ce acesta coordona ancheta privind contactele unor apropiaţi ai lui Donald Trump cu oficiali ruşi.

În cursul audierilor în Congres, James Comey a declarat că Donald Trump i-a cerut să abandoneze ancheta care îl viza pe fostul consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională Michael Flynn, demis pentru că i-ar fi ascuns vicepreşedintelui Mike Pence informaţii despre contacte cu oficiali ruşi.

"Sunt investigat pentru demiterea directorului FBI de către bărbatul care mi-a spus să-l concediez pe directorul FBI! Ce vânătoare de vrăjitoare", a spus Donald Trump pe contul de Twitter.

Potrivit unui oficial de la Casa Albă, Donald Trump l-ar fi intervievat pe Robert Mueller pentru postul de director al FBI, cu o zi înainte ca Mueller să fie numit procuror special. Republicanul Robert Mueller, în vârstă de 72 de ani, a fost director al FBI între 2001 şi 2013.

Liderul de la Washington a criticat, vineri, lipsa de dovezi din partea comisiei de anchetă privind un presupus acord secret între echipa de campanie a lui Trump şi Rusia, în alegerile prezidenţiale din 2016.

"După 7 luni de investigaţii şi audieri ale comisiei în legătură cu <<înţelegerea mea secretă cu ruşii>>, nimeni nu a reuşit să prezinte nicio dovadă. Trist! În ciuda acestei vânători de vrăjitoare care are loc în SUA, cifrele privind economia şi locurile de muncă sunt foarte bune", a mai spus Trump.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...