29 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSportTraian Băsescu: Grecia va fi sprijinită

Traian Băsescu: Grecia va fi sprijinită

La finalul vizitei de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a tras concluziile discuţiilor la care a luat parte la reuniunea Consiliului European.

La reuniune s-a discutat despre extinderea Uniunii Europene şi despre evoluţiile din vecinătatea sudică a Europei.

În ceea ce priveşte aspectele economice, acest consiliu a încheiat primul semestru european şi cred că semnificaţia deosebită este aceea că este un semestru încheiat bine, a spus preşedintele. S-a făcut evaluarea simultană a programelor naţionale de reformă a tuturor statelor membre şi au fost analizate programele de stabilitate şi convergenţă ale statelor membre. Nu în ultimul rând, au fost analizate obiectivele asumate de participanţi în cadrul pactului Euro Plus.

Rezultatul concret al exerciţiului de coordonare şi evaluare a fost reflectat într-un set de recomandări pentru fiecare stat în parte. României i s-a recomandat să respecte acordul cu FMI şi cu Uniunea Europeană.

Din punct de vedere al recomandărilor, România se află într-o poziţie extrem de favorabilă, a spus Băsescu. România a crescut deja vârsta de pensionare de la 60 la 65 de ani pentru bărbaţi, şi de la 58 la 63 pentru femei, a relaxat piaţa forţei de muncă şi a impus un program de austeritate care să ducă diminuarea deficitului bugetar. Acesta sunt numai trei exemple de recomandări care se regăsesc la foarte multe stat  ale UE, în timp ce ţara noastră a parcurs aceste momente dificile în anul 2010 şi începutul anului 2011, a spus preşedintele.

În cadrul întrunirii s-a făcut bilanţul progreselor privind pachetul global economic convenit la Consiliul European din martie. S-a finalizat acordul care va permite funcţionarea mecanismului european de stabilitate începând cu 1 ianuarie 2013, acel fond permanent de asistenţă financiară pentru ţările care ar putea avea nevoie.

Grecia va fi sprijinită

De asemenea, s-a discutat şi despre situaţia din zona euro cu program de asistenţă al Consiliului European. Referitor la Grecia, am agreat că în condiţiile în care parlamentul grec va aproba noul pachet de reforme, grecia va fi sprijinită în continuare de Uniunea Europeană. Grecia va fi sprijinită în continuare de Uniunea Europeană. Programul de reforme la care s-a angajat Grecia să fie adoptat până la sfârşitul lunii.

“În ceea ce priveşte migraţia, au avut loc discuţii foarte importante şi au fost propuse şi adoptate câteva criterii care vizează crearea unor echilibre legat de dezvoltarea politicii europene în domeniul migraţiei, legat de întărirea controlului la frontierele externe ale Uniunii Europene şi acest lucru l-aş sublinia în mod deosebit, a spus Traian Băsescu. “Întărirea controlului la frontierele externe ale Uniunii Europene.”

Un criteriu important este repreyentat de implemantarea regulilor guvernând libertatea de mişcare în spaţiul Schengen. Libertatea de mişcare în acest spaţiu este una din libertăţile fundamentale şi nimeni nu vizează îngradirea acestui drept în Schengen.

“În presa românească am văzut interpretări cu privire la posibilitatea de îngrădire a circulaţiei în spaţiul Schengen. Nu, toate măsurile vizează exact garantarea libertăţii de mişcare în spaţiul Schengen,”a explicat Traian Băsescu. În interiorul acestui spaţiu şi a Uniunii Europene trebuie să avem un sistem comun de azilm care trebuie să facă diferenţa între azilul politic acceptat ca soluţie şi mişcările generate de probleme economice care sunt mai greu de acceptat şi numai pe criterii precise.

Parteneriatul în vecinătatea sudică

Vecinătatea sudică a Uniunii Europene este furnizorul major de imigraţie şi unul din mijloacele de diminuare a presiunii migraţioniste din această zonă este crearea unor parteneriate cu statele din vecinătatea sudică. Cum era de aşteptat, s-a discutat despre principiul solidarităţii între statele Uniunii Europene, având în vedere ca unele state sunt mai vulnerabile la fluxuri migraţioniste, din motive de proximitate sau de situaţie economică şi asistenţa socială.

În articolele 20, 21 şi 22, foarte importante pentru România, s-a agreat asupra necesităţii de a consolida guvernanţa Schengen. De data aceasta se doreşte o implicare a tuturor statelor într-un proces de monitorizare. România susţine toate aceste propuneri de consolidare a guvernanţei Schengen din interiorul spaţiului, nu din afara lui, a spus preşedintele. În acest sens a fost evocat consiliul JAI de săptămâna trecută şi s-a stabilit că noile elemente de întărire a guvernanţei Schengen nu sunt aplicabile României şi Bulgariei, care au terminat procesul de evaluare.

În cazuri excepţionale, când un stat membru nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate de a avea frontiere sigure, să existe posibilitatea reintroducerii controalelor la frontierele interne, fără a afecta drepturile cetăţenilor din UE.

“Dacă presiunea migraţionistă pe frontierele unui stat vulnerabil este atât de mare, încât fluxuri de imigranţi tranzitează respectivul stat se îndreaptă către spaţiul altor state membre ale UE, să existe în mod excepţional posibilitatea ca statul următor să reintroducă controalele la frontieră, dar fără a afecta dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor europeni,” a explicat Traian Băsescu.

Evenimentele din Nordul Africii

A avut loc o discuţie incipientă dar importantă în ceea ce priveşte procesul de pace din Orientul Mijlociu. Cu această ocazie, Consiliul a reitarat poziţia sa tradiţională, aceea de a chema părţile la reluarea negocierilor. A fost condamnată violenţa instituţiilor statului în Siria.

În ceea ce priveşte Croaţia, s-a agreat ca negocierele de aderare să se încheie în perioada imediat următoare, chia până la sfârşitul luniii iunie. S-a vorbit şi despre continuarea proceselor de apropiere şi integrare a statelor din Balcanii de Vest, cu o menţiune spacială pentru Serbia, ţară care în urma prădării lui Ratko Mladić şi-a redeschis locaţia de integrare europenă.

S-a discutat şi despre strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, foarte important pentru România, precum şi raportul preşedinţiei ungare privind cadrul UE pentru strategia naţională pentru incluziunea socială a romilor.

Cele mai citite

EXCLUSIV Se confirmă din nou dezvăluirile România Liberă care a scris că pentru că nu a dat soluția cerută în cazul Adamescu judecătorul de...

În materialul de astăzi, ne vom concentra pe legătura dintre dosarul Hideg, care reprezintă un atac vădit asupra independenței justiției, și grupul mafiot la...

Mirela Matichescu, președintele OMD Mamaia Nord: Un sejur de 7 zile în Mamaia Nord costă cel mult jumătate din cât costă unul similar în...

Mirela Matichescu, președintele Organizației pentru Managementul Destinației Mamaia Nord, a făcut o comparație între prețurile pe care un cuplu de turiști le-ar plăti pentru...

Rapid s-a despărțit de Dragoş Grigore şi Adrian Iencsi

Rapid a anunţat, joi, că a încetat colaborarea cu fundaşul Dragoş Grigore şi cu antrenorul secund Adrian Iencsi. „Clubul nostru s-a despărţit de Dragoş Grigore (37 ani), fundaşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă