12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportSenatorii nu vor introducerea uniformelor în şcoli. Vezi de ce

Senatorii nu vor introducerea uniformelor în şcoli. Vezi de ce

Senatorii din Comisia pentru învăţământ nu vor ca elevii să poarte uniformă. Parlamentarii au respins, marţi, propunerea democrat-liberalului Cezar Preda ca, din clasa întâi până într-a noua, elevii să fie îmbrăcaţi cu aceeaşi ţinută, impusă de fiecare şcoală. Decizia finală o vor lua însă deputaţii.

Dezbaterile pe marginea introducerii uniformelor şcolare au reaprins spiritele în Comisia de învăţământ. Printre susţinătorii reintroducerii ţinutei obligatorii s-au numărat fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Andrei Kiraly.

“Eu aş susţine ideea de uniformă şi trebuie să încurajăm şcolile care adoptă o asemenea idee”, a afirmat Andronescu, citată de Mediafax.

“Oficial, eu consider că am putea da o perioadă de timp unităţilor şcolare să ia în discuţie această problemă şi să decidă dacă doresc sau nu doresc şi în ce formă doresc introducerea unei uniforme sau a unui semn distinctiv care să arate că elevul face parte dintr-o unitate şcolară”, a arătat la rândul său Andrei Kiraly.

Senatorul PSD Doina Silistru a susţinut şi ea introducerea uniformelor, prin care ar fi avantajţi copiii care provin din medii defavorizate, arată aceeaşi sursă.

În colţul celor care nu sunt de acord cu introducerea uniformelor în şcoli s-a aflat liberalul Nicolae Robu, care le-a mărturisit colegilor că el nu are amintiri plăcute legate de ţinuta obligatorie. “Eu am fost un tip care a vrut să aibă libertate de manifestare şi chiar mă deranja că eram obligat să mă duc în uniformă. Nu e nimic rău dacă se poartă uniformă, dar cred că nu e bine să introducem acestă prevedere imperativ”, a explicat senatorul PNL.

La vot, numărul senatorilor care nu vor introducerea uniformelor a fost mai mare şi astfel propunerea a fost respinsă cu şase voturi la patru. Initiativa legislativă aparţine PDL-istului Cezar Preda, care a propus ca fiecare şcoală să aibă propria uniformă, modelul fiind decis de profesori, părinţi şi elevi.

Iniţiativa legislativă va fi dezbătută în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după care va fi trimisă la Camera Deputaţilor.

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă