28.1 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSportSalariile pentru personalul neclerical ar putea creşte. Câţi bani ar putea încasa...

Salariile pentru personalul neclerical ar putea creşte. Câţi bani ar putea încasa lunar

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o Ordonanţă de Guvern, prin care personalul neclerical angajat al cultelor religioase din România va beneficia de o creştere a salariului, de la 600, la 1.050 de lei lunar. Proiectul Executivului trecuse deja de votul Senatului, astfel încât acum va ajunge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax.

OG 15/2015 a fost aprobată de Guvern în luna iulie şi a prevăzut creşterea salariului personalului neclerical, prin aducerea sa la nivelul salariului minim brut pe economie. Anterior, în urma unor modificări legislative, personalul neclerical rămăsese la un nivel salarial de 600 de lei. Astfel, această modificare operată de Guvern a venit pentru a reglementa deficienţele din actualele legi.

Potrivit Ordonanţei, 19.251 de persoane vor beneficia de această majorare salarială, efortul bugetar ridicându-se la 8,8 milioane de lei pe lună.

Măsura a fost stabilită pentru a intra în vigoare la data de 1 octombrie.

Cele mai citite

Raed Arafat, deranjat de discuțiile „în derizoriu” despre mesajele Ro-Alert

Șeful DSU a anunțat că sunetele pentru mesajele Ro-Alert se vor schimba Raed Arafat a declarat într-o intervenție televizată, că discuțiile care duc „în derizoriu”...

Adrian Câciu: Puterea de cumpărare este peste inflație

Ministrul afirmă că generațiile de după 2004 nu au prins o inflație în România de două cifre Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu cataloghează...

Grupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă