19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportPremierul încearcă să convingă sindicatele să renunţe la protestele de luni

Premierul încearcă să convingă sindicatele să renunţe la protestele de luni

Pe ultima sută de metri înainte de începerea protestelor, premierul Emil Boc încearcă să-i convingă pe sindicalişti să nu iasă în stradă. Liderii confederaţiilor sindicale au fost invitaţi astăzi, la Palatul Victoria. De luni ar trebui să înceapă pichetele şi mitingurile bugetarilor nemulţumiţi de salarii şi de disponibilizări, scrie realitatea.net.

Sindicaliştii tuturor confederaţiilor vor stoparea disponibilizărilor, stabilirea de programe concrete de investiţii finanţate corespunzător pentru păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă.

Alte solicitări sunt legate de nemodificarea Legii pensiilor, în sensul de a nu creşte vârsta de pensionare, să nu se schimbe modul de calcul al pensiei, să nu fie eliminate categoriile speciale şi deosebite. De asemenea, sindicatele cer să nu fie modificat Codul Muncii, respectiv să nu fie desfiinţate contractele colective de ramură, cele la nivel naţional, să nu fie desfiinţată protecţia socială a salariaţiilor la concediile colective, să nu fie desfiinţat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată pentru a fi transformaţi salariaţii în zilieri.

Sindicaliştii mai cer un salariu minim garantat în plată de 750 de lei, păstrarea coeficienţilor de ierarhizare din Legea salarizării unice, grila de ierarhizare să rămînă 1/12, nu 1/15, modificarea Legii inspecţiei muncii, renunţarea la toate măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc, salariul de bază 1 să fie salariul minim garantat în plată pe economie.

Cele mai citite

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, vizită de lucru în Germania și Spania

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 16 - 19 mai 2024, o vizită de lucru în Republica Federală...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...
Ultima oră
Pe aceeași temă