Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, că la nivelul instituţiei au fost elaborate două proiecte de lege pentru stimularea angajării tinerilor.
Proiectele se află în faza de avizare şi prevăd că firmele vor primi 250 de euro lunar pentru fiecare ucenic pe care îl vor angaja pe o perioadă de cel puţin trei ani, iar pentru cei care vor oferi un loc de muncă unui absolvent de facultate, sub formă de stagiu de pregătire, tot pe o perioadă de trei ani, statul ar urma să dea 300 de euro lunar pentru fiecare tânăr încadrat.
"Am lucrat deja şi sunt în procedură de avizare două proiecte de lege care privesc ucenicia şi stagiul. Pentru ucenici, pot să fie persoane între 16 şi până la vârsta pensionării, care dacă sunt angajate de o firmă, firma respectivă va primi de la statul român prin finanţare europenă pe programul naţional capital uman suma de 250 de euro, adică practic angajatorul va primi aproape salariul minim pe economie prin fonduri europene, pe lună, pe o perioadă de trei ani. Cât durează şi acest certificat de ucenic. După ce se va termina perioada de trei ani angajatorul este obligat să elibereze acel certificat de ucenicie astfel încât dacă nu-şi mai permite să ţină angajatorul respectiv măcar avem siguranţa că persoana s-a perfecţionat şi îşi poate găsi cu uşurinţă un alt loc de muncă. O altă lege care este în avizare, legea stagiului, se referă la persoane care au absolvit o facultate pentru ele la fel angajatorii vor primi suma de 300 de euro, deci este vorba de salariul minim pe economie până la urmă, la care sigur angajatorul mai poate să adauge ceva dacă doreşte şi la fel există obligaţia pentru angajator ca să ţină această persoană la locul de muncă trei ani de zile pe o perioadă în care va primi banii respectivi din finanţare europeană pe POCU", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.