3.4 C
București
joi, 2 decembrie 2021
AcasăSportLegea partidelor politice, adoptată. De câți membrii e nevoie pentru înființarea unei...

Legea partidelor politice, adoptată. De câți membrii e nevoie pentru înființarea unei formațiuni politice

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 290 voturi pentru, 5 împotrivă şi 20 de abţineri, proiectul de lege privind partidele politice, care prevede posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri fondatori, informează Mediafax.

Deputatul PSD Gabriela Podaşcă a spus că PSD susţine acest proiect, fiind una dintre cele „mai curajoase legi” şi va duce la o creştere a interesului oamenilor pentru politică, la o mai bună comunicare cu cetăţenii.

Citește și: Legea alegerilor locale, adoptată. Cum vor fi aleși primarii și consilierii de CJ

Deputatul UDMR Marton Arpad a arătat că Uniunea susţine acest proiect, fiind de accord cu ideile de bază ale acestei legi, dar consideră că problema este că, în corelare cu celelate legi, partidele mici vor dispărea la primele alegeri parlamentare şi locale.

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a declarat că PNL susţine acest proiect care “reflectă realităţile sociale şi valrofică principiul constituţional al pluralismului, aduce o competiţie mai corectă şi transparentă”.

Proiectul prevede posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri, astfel că lista semnăturilor de susţinere va cuprinde cel puţin trei membri fondatori, faţă de 25.000 de membri fondatori (domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe, aşa cum prevedea legea în vigoare).

Prevederile creează posibilitatea de a înfiinţa partide locale, independent de diviziunea adminstrativ-teritorială existentă, reduce numărul de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri, pentru toate tipurile de alegeri.

Desemnarea de candidaţi, de către un partid politic, singur sau în alianţă, nu se mai raportează la două campanii electorale parlamentare succesive, ci la două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale.

Printre modificările aduse de propunerea legislativă se mai află eliminarea codului numeric pesonal (CNP-ului) din lista semnăturilor de susţinere a membrilor fondatori.

Senatul a adoptat proiectul în 22 aprilie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Cele mai citite

Cei care ne șterg numele

Eram obișnuiți anii trecuți să avem parte de fastul oficial și opulența culinară care marcau Ziua Națională. Acum pandemia a închis gura atât...
00:03:13

António Guterres, Secretar General, Organizația Națiunilor Unite: „Poporul Africii nu poate fi acuzat pentru nivelul imoral de scăzut al vaccinărilor pe care le au...

Vorbind alături de președintele Comisiei Uniunii Africane (AUC), Moussa Faki Mahamat, secretarul general a spus: „Poporul Africii nu poate fi acuzat pentru nivelul imoral...
00:02:04

Oficial! SUA ar putea modifica momentul eliberării stocurilor de petrol dacă prețurile scad

Vorbind într-un interviu video pentru conferința Reuters Next, secretarul adjunct al Energiei din SUA, David Turk, a declarat miercuri că administrația Biden ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă