32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportLăzăroiu, atac la Antonescu: "A descoperit două pisici în curtea Parlamentului"

Lăzăroiu, atac la Antonescu: “A descoperit două pisici în curtea Parlamentului”

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu l-a ironizat într-o postare pe Facebook pe Crin Antonescu, pe care l-a acuzat că “fuge de responsabilitate” în problema câinilor maidanezi.

Lăzăroiu a scris pe platforma de socializare că şeful Senatului “a descoperit două pisici în curtea Parlamentului”, pe care le-a aruncat în “curtea primarilor” şi în “curtea lui Victor Ponta”.

“Una o aruncă în curtea primarilor: «Legislaţia actuală permite primarilor să rezolve problema». Cealaltă o aruncă în curtea lui Ponta: «E mai logic ce a propus Băsescu, adică Ordonanţa de Urgenţă dată de guvern»“, a scris consilierul prezidenţial pe pagina de Facebook.

Mai mult, Lăzăroiu a spus că Antonescu e “oricum contradictoiu, dar nu îşi dă seama”, pentru că, pe de o parte, spune că România are legislaţie în ceea ce priveşte situaţia câinilor fără stăpân, dar pe de altă parte cere Ordonanţă de Urgenţă.

Totodată, de critica lui Lăzăroiu nu au scăpat nici premierul şi nici primarii.

“Premierul refuză să dea OUG şi aruncă pisica în curtea Parlamentului. Şeful Senatului o ia de jos  şi o aruncă peste gard primarilor. Un primar ridică pisica şi o aruncă  în curtea populaţiei (decideţi voi prin referendum!)”, a mai scris Lăzăroiu pe Facebook.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu este de acord cu organizarea referendumului propus de Sorin Oprescu, pentru eutanasierea maidanezilor, deoarece este clar că niciun bucureştean nu vrea să existe vreun câine vagabond pe stradă.

Cele mai citite

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

Un fost ofițer sancționat de SUA s-a înscris în cursa pentru președinția Iranului

Fostul comandant al Gardienilor Revoluției, sancționat de SUA, Vahid Haghanian, se numără printre candidații care s-au înregistrat în cursa pentru președinția Iranului, după ce...

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă