18.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportIon Vasile,despre anunţul candidaturii lui Cezar Preda: Aveam o înţelegere cu PDL...

Ion Vasile,despre anunţul candidaturii lui Cezar Preda: Aveam o înţelegere cu PDL şi el a încălcat-o

 Liderul UNPR Buzău, Ion Vasile, a declarat, referitor la anunţul candidaturii deputatului PDL Cezar Preda la preşedinţia CJ Buzău, că democrat-liberalii au încălcat înţelegerea dintre cele două partide, el fiind propus pentru CJ, iar Preda la primăria municipiului, potrivit Mediafax.

Preda, şi-a anunţat joi candidatura la Consiliul Judeţean Buzău, precizând că mai are nevoie de acordul forurilor superioare ale partidului. Potrivit senatorului UNPR Ion Vasile, democrat-liberalii au încălcat înţelegerea dintre cele două partide, el fiind propus pentru CJ, iar Preda la primăria municipiului.

“Noi aveam o înţelegere cu PDL, care a fost parafată şi celor de la Bucureşti: eu la CJ şi Preda la municipiu. Dacă ei au încalcat înţelegerea, atunci ne vom reconsidera poziţia”, a declarat, pentru “Gândul”, Ion Vasile.

Totodată, senatorul a criticat poziţia PDL, punând accent pe consecvenţa lor politică “neinspirată”. Din acest motiv, Vasile a spus că-şi va retrage sprijinul şi că nu îi va mai vota de acum înainte. “Fără UNPR, nu mai aveau nici guvernare, nici susţinere, nu aşa se face într-o coaliţie. Noi pregătisem o strategie care astăzi s-a schimbat radical. Va trebui să ne vedem fiecare de drumul nostru. Nu mai vreau să mai am nimic în comun cu ei”, a mai spus senatorul.

În ceea ce priveşte candidaţii la celelate judeţe, liderul UNPR Buzău a spus că situaţia nu este încă definitivată, cel puţin în cazul lui, care a preluat organizaţia în urmă cu puţin timp. “Unii au listele gata, dar eu mai am de lucru. Ne apropiem de final, iar candidaţii vor fi anunţaţi în două-trei săptămâni”, a adăugat Ion Vasile.

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, şi-a anunţat, joi, candidatura la Consiliul Judeţean Buzău, spunând că mai are nevoie de girul forurilor superioare ale partidului şi că a decis să intre în cursa electorală şi pe “fondul bâlbâielilor din USL”.

Deputatul Cezar Preda a declarat, într-o conferinţă de presă, că, în urma cererilor venite de la membrii Organizaţiei PDL Buzău şi a primarilor din judeţ, a decis să candideze pentru şefia Consiliului Judeţean.

Preda a adăugat că şi “bâlbâielile” celor din USL l-au determinat să intre în cursa electorală din vară.

“Sunt decis să-mi asum o candidatură la CJ din partea PDL. Vine pe fondul bâlbâielilor din USL, a traseismului practicat de mult timp de unii politicieni buzoieni pentru a-şi atinge interesele personale. Am să anunţ colegiu director al partidului că-mi asum această candidatură, urmând ca acest for să ia decizia finală. Voi face ce îmi cere partidul. Primarii mei mă vor pentru a intra în bătălie. Ei nu admit, ei sunt curtaţi zilnic şi invitaţi cu bani de ceilalţi contracandidaţi. Singura raţiune ca să-i ţină uniţi e să candideze şeful PDL”, a afirmat deputatul Cezar Preda.

În ceea ce priveşte candidatul PDL la funcţia de primar al Buzăului, Cezar Preda a menţionat numele lui Adrian Burducea, însă nimic nu e sigur în privinţa acestei candidaturi, deputatul precizând că decizia finală va fi anunţată până la sfârşitul lunii.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că “îi doreşte succes” lui Cezar Preda, care a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Buzău.

Cele mai citite

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă