13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportDan Diaconescu: În decembrie am făcut un parteneriat cu Băsescu

Dan Diaconescu: În decembrie am făcut un parteneriat cu Băsescu

Sorin Ovidiu Vîntu declara, miercuri, în faţa instanţei, că, la referendumul din 2007, Traian Băsescu ar fi venit la el pentru a-i cere susţinere. Într-o intervenţie la Realitatea TV, Dan Diaconescu a confirmat existenţa unui episod similar în cazul OTV. “Am făcut un parteneriat cu Băsescu în decembrie”, a mărturisit micul mogul.

 

“În decembrie am făcut un parteneriat cu Traian Băsescu în sensul că domnia sa venea la OTV atunci când dorea, şi eu îl invitam atunci când simţeam nevoia şi domnia sa de asemenea venea. A fost un parteneriat în sensul că Mircea Geoană nu a dorit să participe la OTV şi prin simpla prezenţă a lui Traian Băsescu s-a spus automat că eu l-am ajutat”, a spus patronul OTV, Dan Diaconescu, la Realitatea TV.

Totodată, spune micul mogul, satisfăcut pe deplin de rezultatele alegerilor, preşedintele Băsescu i-ar fi mulţumit acestuia “şi personal şi indirect”.

“După alegeri, Băsescu mi-a mulţumit şi personal şi indirect că l-am ajutat şi eu sau poate numai eu, decisiv, în câştigarea alegerilor”, a spus Diaconescu.

Mai mult, spune Diaconescu, şeful statului i-a promis că va veni o dată pe lună la OTV. La scurt timp, însă, speranţele oteviste au fost năruite, iar în scenă a apărut mandatul de arestare emis pe numele lui Diaconescu.

“Băsescu nu s-a mai ţinut de cuvânt si am primit acel mandat de arestare. Oricum, în România trebuie să se înţeleagă că oameni vinovaţi, dar şi oameni nevinovaţi pot fi arestaţi oricând după bunul plac al conducătorilor ţării. Chiar dacă un om poate că a făcut ceva mai demult, iată se discută la Nicolae Popa sau la Sorin Ovidiu Vîntu, aceşti oameni sunt arestaţi acum, când se doreşte de mai-marii ţării. La fel lucrurile stau la mine. Eu sunt absolut nevinovat şi m-au arestat înţeleg abia acum ca să se dea o undă de dreptate în arestarea lui Vîntu sau a altor adversari ai lui Traian Băsescu. S-a spus: Îl luăm întâi pe unul de-al nostru şi pe urmă doi sau trei de-ai lor. Presupun că după un Vîntu şi Voiculescu va mai urma poate un Berceanu, un Videanu, ca să se dea această impresie de credibilitate asupra justiţiei”, a încheiat Diaconescu.

Cele mai citite

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă